Ca urmare a înregistrării Primăriei Oradea în Sistemul Naţional Electronic de Plată a Taxelor şi Impozitelor, contribuabilii orădeni au la dispoziţie o nouă modalitate de plată online a dărilor către municipalitate.

"Tuturor contribuabililor înregistraţi în baza de date a Primăriei li s-a atribuit un user şi o parolă, cu care se vor putea autentifica în vederea efectuării plăţilor pe site-ul www.ghiseul.ro. Primăria face încă un apel către toţi contribuabilii la bugetul local, să se prezinte la sediul instituţiei (ghişeele nr. 10 - 14) pentru a ridica gratuit plicurile care conţin numele de utilizator şi parola", au anunţat, luni, reprezentanţii municipalităţii, printr-un comunicat de presă.

Contribuabilii vor trebui să se prezinte personal cu cartea de identitatea.

"Această opţiune de plată online a taxelor şi impozitelor locale vine în completarea sistemului local online de plată, funcţional pe site-ul Primăriei Oradea www.oradea.ro, lărgind astfel modalităţile de plată online puse la dispoziţia cetăţenilor", se mai arată în comunicatul instituţiei.