Organizaţia Eternul Miracol Materna Alinare (EMMA), fondată de Bianca Brad, organizează duminică, de la ora 17.30, în Orăşelul Copiilor, un eveniment în memoria micuţilor care au murit prea devreme, cu ocazia Zilei Internaţionale a Comemorării Bebeluşilor şi Copiilor.

Denumită Ziua Părinţilor de Îngeri, acţiunea constă în aprinderea de lumânări pentru copiii plecaţi prea curând din această lume. De asemenea, părinţii prezenţi la eveniment vor înălţa la cer baloane colorate, ca într-o petrecere dedicată micuţilor.

Evenimentul, aflat la a cincea ediţie, are loc simultan în 15 de oraşe din România şi în 5 din Anglia, Franţa şi Spania.

"Din proprie experienţă ştiu că niciun om nu trebuie să treacă singur prin aşa ceva şi că o vorbă bună, spusă cu sinceritate, poate face diferenţa majoră între un suflet chinuit şi un om pe cale să accepte încercările vieţii", a declarat Bianca Brad, potrivit unui comunicat al organizatorilor.

Organizaţia EMMA sprijină familiile care trec prin drama pierderii unui copil şi în mod special pe cele care îşi pierd copilul înainte ca acesta să se nască. ONG-ul a fost fondat de celebrul model Bianca Brad, şi-a pierdut copilul în ultima lună de sarcină, cu câteva zile înainte de operaţia de cezariană care urma să aibă loc în Germania. În urma unui control medical, ea a aflat că fătul, care suferea de o malformaţie congenitală, nu mai trăieşte.

În Germania, la spital, doctorii i-au oferit şansa de a-şi strânge în braţe fetiţa. Iniţial, Bianca a respins ideea, însă a acceptat ulterior şi nu a regretat acest lucru. A primit de la spital o fotografie cu copilul, o coală cu amprentele picioruşelor şi brăţara de identificare. Bianca Brad vrea ca aceste metode care le fac pe mame să treacă mai uşor peste decesul unui copil să fie implementate şi în maternităţile din România.

În plus, EMMA a iniţiat şi mai multe campanii cu scopul de a schimba legislaţia României în ceea ce priveşte recunoaşterea identităţii fătului de la cea de a 22-a săptămână de sarcină, respectiv de la o greutate minimă de 500 de grame.