Pe 5 mai, începând cu ora 18, în Queen's Pub din Oradea se va celebra Ziua Bărbatului, un eveniment organizat de Bergenbier în 16 oraşe din ţară.

bergenbier.jpgPentru "sărbătoriţi", organizatorii pregătesc un spectacol de stand-up comedy susţinut de trupa Show Time, concursuri cu premii, femei frumoase şi, evident, multă bere. Moderatoarea serii va fi Rose Marie Florescu, blonda devenită celebră ca asistentă la emisiunea "Surprize, surprize", dar şi după apariţiile în revista Playboy.

Mai mult, Bergenbier a pregătit şi un imn al bărbaţilor, pe care toţi sunt îndemnaţi să îl fredoneze, cântec în care sunt definiţi cei aşteptaţi la sărbătoare: "cei care ştiu că broccoli nu poate fi mâncare şi nu citesc instrucţiuni de asamblare, cei care văd mai bine ca arbitrii orice fază, cei care doar în grup se hidratează, cei care se declară iubitori de animale, cei care îşi găsesc oricând un plan de evadare".

Evenimentul Ziua Bărbatului, creat de către Bergenbier în 2007, este unul din cele mai mari din România dedicate sexului puternic.