Teatrul Regina Maria organizează, în perioada 21 august – 14 septembrie, o microstagiune de vară în cadrul căreia orădenii sunt invitaţi să revadă spectacole care au avut premiera în stagiunea trecută şi nu numai. În program au fost incluse şi producţii pentru copii.

Primul gong va suna duminică, 21 august, îndemnând micii spectatori să pornească cu mult curaj pe potecile unui basm nemuritor: HANSEL ŞI GRETEL – de Hanyecz-Debelka Róbert, după o idee de Fraţii Grimm, în regia lui Szőke Kavinszki András – de la ora 11:00, la Sala Arcadia.

Joi, 25 august, de la ora 19:00, la Sala Mare, orădenii sunt aşteptaţi la o comedie savuroasă, NAPOLEON ERA... FATĂ! – o prelucrare de Sică Alexandrescu după o farsă americană, în regia lui Andrei Mihalache.

Sâmbătă, 27 august, de la ora 11:00, la Sala Arcadia, SCUFIŢA ROŞIE porneşte încă o dată încrezătoare spre casa bunicuţei sale. Adaptare după Charles Perrault şi Fraţii Grimm, în regia Mariei Mierluţ.

Marţi, 30 august şi miercuri, 31 august, de la ora 21:00, pe scena mobilă amplasată în Cetatea Oradea, regele Lear abdică şi îşi împarte regatul fiicelor sale: ÎN INIMA NOPŢII – EPISODUL LEAR, un scenariu de Gavriil Pinte, cu inserţii de George Banu şi Monique Borie, în regia lui Gavriil Pinte.

Joi, 1 septembrie, de la ora 19:00, la Sala Mare, avem dovada concretă că până ŞI MINIŞTRII CALCĂ STRÂMB – după o idee de Ray Cooney, în regia lui Daniel Vulcu.

Sâmbătă, 3 septembrie, de la ora 11:00, la Sala  Arcadia, STAN BOLOVAN – SPAIMA ZMEILOR îi pofteşte pe curajoşi să-l ajute să depăşească toate obstacolele care i se vor ivi în cale – o dramatizare de Maria Mierluţ după Ioan Slavici, în regia artistică a Mariei Mierluţ.

Joi, 8 septembrie, de la ora 19:00, la Sala Mare, personajele cehoviene din spectacolul LIVADA DE VIŞINI aşteaptă verdictul final: se va tăia sau nu celebra livadă, care a fost pentru un timp îndelungat spaţiu al unei copilării frumoase şi motiv de mândrie locală – un text clasic, de A. P. Cehov, în regia lui Alexandru Dabija.

Duminică, 11 septembrie, de la ora 11:00, la Sala Studio Arcadia, spectatorii sunt invitaţi la premiera spectacolului pentru copii OMULEŢ – un scenariu de Petronela Ionescu, regia Delia Gavliţchi.

Miercuri, 14 septembrie, de la ora 19:00, la Sala Mare, spectatorii sunt poftiţi să pornească alături de Don Quijote şi de credinciosul său scutier, Sancho Panza, într-o aventură plină de peripeţii, urmărind spectacolul OMUL DIN LA MANCHA – un musical de Dale Wasserman, în regia lui Korcsmaros Gyorgy.

Biletele s-au pus în vânzare la Agenţia de Bilete a teatrului (de luni până vineri în intervalul orar 10:00 – 19:00, iar în weekend între orele 10:00-13:00). Puteţi achiziţiona bilete şi cu o oră înainte de fiecare spectacol sau online pe www.biletmaster.ro.