În weekend, Piaţa Unirii din Oradea va găzdui din nou Târgul Gusturilor şi Produselor din Valea Ierului, unde producători agricoli vor aduce spre vânzare fructe, legume, brânzeturi, vinuri, dar şi alte produse naturale.

La târg vor fi prezenţi zeci de meşteri populari şi mici producători care vor aduce cu ei produse bio "precum uleiuri presate la rece, diferite caşcavaluri, sucuri de fructe, miere, turtă dulce, vinuri premiate, murături de casă, fructe şi legume, toate sub brandul produselor din Valea Ierului – brandul deja cunoscut și simbolizat de albăstrea", se arată într-un anunț transmit de organizatori.

Târgului Gustului și Produselor din Valea Ierului va avea loc sâmbătă și duminică, între orele 10 şi 19. Cei care vor ajunge în Piața Unirii trebuie să respecte toate regulile impuse de autorități în timpul pandemiei.

Evenimentul este organizat de Asociaţia Agricultorilor din Valea Ierului şi are ca scop promovarea produselor tradiţionale din această zonă.