Direcţia Judeţeană pentru Cultură Bihor şi Colegiul Naţional "Mihai Eminescu" organizează luni, 15 iunie, de la ora 20.30, la teatrul de vară din Cetatea Oradea spectacolul "Porni Luceafărul", la împlinirea a 126 de ani de la trecerea în nefiinţă a lui Mihai Eminescu.

Spectacolul, oferit de elevii colegului orădean care poartă numele poetului, va cuprinde momente din publicistica lui Mihai Eminescu şi Iosif Vulcan, un "dialog epistolar" între Mihai Eminescu şi Veronica Micle, precum şi recitarea unor fragmente din poezia "Luceafărul" în mai multe limbi. Cum statuia lui Mihai Eminescu din centru este în mijlocul unui şantier, la finalul spectacolului participanţii vor depune flori lângă o mini statuie a poetului, semnată de Rodica Stanca Pamfil, şi aflată în proprietarea Direcţiei de Cultură.

Tot luni, dar de la ora 18, la sediul Muzeului „Iosif  Vulcan” (str. Iosif  Vulcan, nr. 16), orădenii sunt invitaţi la un concert de muzică clasică românească şi un recital poetic. "Protagoniştii acestei manifestări comemorative sunnt violonistul Lucian Maliţa, care va interpreta lucrări ale compozitorilor români, şi actorul Eugen Ţugulea, care va susţine un recital din creaţia poetică eminesciană. Sînt aşteptaţi toţi cei care rezonează la magia cuvîntului eminescian şi la farmecul melosului clasic", au transmis reprezentanţi Muzeului Ţării Crişurilor.

Pe de altă parte, potrivit Direcţiei de Cultură Bihor, pe 17 iunie, de la ora 11, se va sărbători împlinirea a 150 de ani de la fondarea la Pesta a revistei de cultură "Familia", printr-o ceremonie care va avea loc la bustul lui Iosif Vulcan, din Parcul Libertăţii. "Instituţia noastră a susţinut financiar efectuarea lucrărilor de curăţare a bustului lui Iosif Vulcan de către sculptorul bihorean Dumitru Paina, cel care a instalat lucrarea în anul 1974 alături de autorul acesteia, maestrul Iosif Fekete", a precizat Lucian Silaghi, directorul Direcţiei de Cultură Bihor.

În aceeaşi zi se vor depune flori şi la placa amplasată pe Muzeul Memorial "Iosif Vulcan", la placa dedicată acestuia pe clădirea teatrului orădean, la cea amplasată pe clădirea în care a funcţionat sediul redacţiei "Familia" între 1880 şi 1888, precum şi la mormântul lui Iosif Vulcan din Cimitirul Municipal.

Totodată, pe 20 iunie, Direcţia de Cultură Bihor organizează o manifestare la Capela Românească de la Curţile "Gojdu" din Budapesta, ocazie cu care se va vorbi despre importanţa fondării, în urmă cu 150 de ani, la Pesta a revistei de cultură "Familia". Partea artistică a evenimentului va fi asigurată de Oana Lianu.

Intrarea publicului la toate aceste evenimente este gratuită.