Orădenii sunt invitați să devină, pentru o oră, cercetători de biodiversitate. Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Bihor, Consiliul Județean Bihor și Asociația Kyvos organizează, în zilele de 27 și 29 mai, proiectul eDNA BIOBLITZ, o serie de activități educaționale și practice prin care participanții vor învăța cum poate fi descoperită viața din râuri cu ajutorul ADN-ului de mediu.

Proiectul, finanțat de National Geographic Society, se desfășoară simultan în mai multe țări - Croația, Spania, Finlanda, Egipt, Oman, Portugalia, Elveția, Marea Britanie și România - iar în țara noastră este coordonat de Bogdan Anagnastopol, National Geographic Explorer și președinte al Asociației Kyvos.

Activitățile vor avea loc miercuri, 27 mai, în Oradea, pe malul drept al Crișului Repede, în zona Podului Intelectualilor, și vineri, 29 mai, în Băile 1 Mai. În ambele zile, sesiunile se vor desfășura între orele 10 și 14, iar participarea este gratuită, pe bază de înscriere.

Participanții vor putea preleva probe de apă, vor folosi filtre speciale pentru colectarea ADN-ului de mediu și vor afla cum pot fi identificate, prin metode moderne, speciile care trăiesc în ecosistemele acvatice. Activitățile sunt gândite sub forma unor sesiuni de aproximativ o oră, organizate din oră în oră, astfel că doritorii pot veni oricând în intervalul anunțat și vor intra în următoarea sesiune disponibilă.

Scopul proiectului este, pe de o parte, identificarea speciilor invazive de rac din râul Crișul Repede, iar pe de altă parte detectarea eventualelor urme genetice ale peștelui Roșioara lui Racoviță în ecosistemul râului Peța, în zona Sânmartin - Băile 1 Mai.

Pe malul Crișului Repede, specialiști ai Administrației Bazinala de Apă Crișuri vor face demonstrații privind măsurarea debitului râului, folosind tehnologii moderne utilizate în gospodărirea apelor. Două dintre sesiunile de la Podul Intelectualilor vor include demonstrații practice de măsurare a debitului Crișului Repede, iar celelalte două vor cuprinde prezentarea mirei hidrometrice din zona Podului Ladislau.

La activități vor participa și specialiști în biodiversitate. Biologul Dorina Radoveț, din partea Direcției Județene de Mediu Bihor, va vorbi despre importanța ecosistemelor generate de râurile Crișul Repede și Peța, iar biologul Andrei Acs, de la Centrul pentru Arii Protejate și Dezvoltare Durabilă Bihor, va prezenta racul de Bihor și speciile de raci invazivi identificate în zona Oradiei.

În cadrul activității de la Sânmartin - Băile 1 Mai, Adrian Gagiu, șeful Serviciului Științele Naturii din cadrul Muzeului Țării Crișurilor Oradea, va prezenta informații despre Roșioara lui Racoviță și despre ecosistemul specific râului Peța.

Evenimentul se adresează tuturor celor interesați de natură, biodiversitate și metode moderne de cercetare a ecosistemelor acvatice. Înscrierile se fac la adresa [email protected], iar participanții sunt rugați să menționeze locația pentru care doresc să participe, numărul de persoane și vârsta. Organizatorii recomandă îmbrăcăminte lejeră, potrivită pentru activități în aer liber.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!