Ca în fiecare an, creştinii din Transilvania, fie ortodocşi, fie catolici, sărbătoresc pe 1 noiembrie Ziua Morţilor, continuând astfel o tradiţie potrivit căreia dacă un mormânt rămâne neîngrijit, fără flori şi lumânări, atunci cel îngropat nu îşi poate găsi odihna.

În această zi, cei aflaţi departe angajează îngrijitori de morminte, iar cei de acasă le curăţă singuri.

Luminaţia este o sărbătoare împrumutată de la Biserica Catolică, în viziunea căreia sufletele celor morţi care nu au fost nici sfinţi şi nici damnaţi ajung în Purgatoriu, unde se curăţă de păcate pentru a putea intra în Rai. De aceea, în această zi preoţii organizează slujbe pentru iertarea păcatelor celor dispăruţi dintre cei vii şi pentru primirea lor în rai.

Deşi Biserica Ortodoxă nu recunoaşte existenţa purgatoriului, cei mai mulţi dintre credincioşii din Transilvania, care provin din rândul foştilor credincioşi greco-catolici, au păstrat sărbătoarea.

Unul dintre obiceiurile legate de Ziua Morţilor este acela potrivit căruia oamenii se întorc acasă de la cimitir pe marginile drumului deoarece morţii merg pe mijloc. De altfel, se spune că este singura zi din an când morţii ies din mormânt şi umblă printre cei vii, fără să fie văzuţi.

Din cele mai vechi timpuri, bătrânii au transmis şi credinţa că de Ziua Morţilor se poate vorbi cu cei dragi trecuţi în nefiinţă.