Campania de microcipare gratuită a câinilor cu stăpân din Oradea continuă. Potrivit Primăriei, până acum au fost microcipate 420 de animale, un număr mic comparativ cu cei aproximativ 3.000 de câini neînregistrați din municipiu.

Ca să nu riște să ia amenzi, microciparea câinilor fiind obligatorie, orădenii se pot adresa în continuare celor două cabinete veterinare din oraș cuprinse de municipalitate în această campanie. Este vorba de cabinetul Premiere Vet Health, al doctoriței Daiana Nășcan, aflat pe strada William Shakespeare nr. 11B (telefon 0770-491.488, program de funcționare de luni până vineri între orele 10 și 19, sâmbăta între orele 10 și 13), și cabinetul doctorului Sandor Benyovszki, aflat pe strada Molidului nr. 58 (telefon 0744-547.744 sau 0745-598.621; program de funcționare: luni-vineri orele 8-12, 17-18, sâmbătă orele 9-11).

Pot fi microcipați gratuit câinii care aparțin rasei comune și au stăpâni. Procedura presupune implantarea unui microcip sub pielea animalului, microcip ce conține un număr unic de identificare și date privind stăpânul lui.

„În conformitate cu Hotărârea Consiliului Local nr. 70/2014 privind promovarea deținerii câinilor și stoparea înmulțirii necontrolate a câinilor de rasă comună sau metiși din Municipiul Oradea, cetățenii (persoanele fizice) care nu își microcipează câinii pot fi sancționați de către Poliția Locală cu amendă de la 300 lei la 500 lei, iar persoanele juridice de la 1.000 lei la 1.500 lei”, se arată într-un comunicat al Primăriei.

De asemenea, potrivit Hotărârii Guvernului nr.1059/2013 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 155/2001, și Direcția Sanitară Veterinară poate da amenzi pentru câinii fără microcip, cuprinse între 2.000 și 5.000 de lei.

În acest an, Primăria Oradea va lansa și o campanie de sterilizare gratuită a câinilor cu stăpân din oraș, unde vor fi acceptate doar animalele cu microcip.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!