Viceprimarul Ovidiu Mureşan, directorul interimar al Administraţiei Social Comunitare Oradea, Ioana Florea, şi coordonatorul Centrului Unic de Voluntariat din cadrul instituţiei, Adina Pătroc, au susţinut marţi o conferinţă de presă în cadrul căreia au prezentat raportul de activitate al ASCO pe 2012.

Printre cele mai importante asemenea activităţi s-a numărat şi distribuirea pachetelor cu ajutoare alimentare europene pentru persoanele defavorizate. Anul trecut, la depozitul ICOMCOOP s-au distribuit 1.920 de pachete complete şi 6.250 de pachete incomplete, în funcţie de alimentele aflate pe stoc. Numărul de beneficiari serviţi a fost de 8.170 din cele 12.975 de persoane care îndeplinesc condiţiile, adică o proporţie de 63% din total.

Potrivit viceprimarului Mureşan, orădenii nu s-au mai înghesuit să-şi ridice ajutoarele în ultima parte a anului, după ce firma bulgărească Viem Corporation Food, care câştigase la nivel naţional licitaţia pentru furnizarea uleiului şi făinei, nu şi-a îndeplinit obligaţiile. "Unii, probabil, n-au vrut să facă două drumuri", a explicat viceprimarul.

Furnizarea alimentelor pentru anul 2012 continuă până cel puţin pe 15 februarie. "De la începutul anului am ajuns la un procent de distribuire de peste 70% , iar acum vin aproximativ 65 de persoane pe zi la depozit, pentru a-şi ridica ajutoarele", a declarat directorul interimar al ASCO Ioana Florea. Cel mai probabil perioada de distribuire va fi prelungită până la finele lunii martie.

În cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, au fost prezentate cheltuielile realizate de ASCO din bugetul local, respectiv din bugetul de stat, pentru activităţile sociale din competenţa sa, acestea ridicându-se la 3.284.163 milioane de lei.

Printre altele, din aceşti bani, ASCO a subvenţionat mai multe ONG-uri locale care prestează servicii sociale, precum Asociaţia Caritas Eparhial (43.000 lei), Fundaţia Hospice Emanuel (30.000 lei) ori Fundaţia Copiii Făgăduinţei (27.000 lei).

Tot anul trecut, ASCO a răspuns unui număr de 1.912 cereri de transport făcute de persoane cu dizabilităţi, ba chiar au organizat mijloace de transport pentru curse ca de pildă la Căminul de Bătrâni Băiţa ori la o tabără din Pădurea Neagră Braşov. De asemenea, pe perioada iernii, împreună cu Caritas Eparhial, ASCO distribuie în fiecare zi lucrătoare câte o masă caldă oamenilor străzii, pentru aproximativ 30 de persoane în fiecare zi.