Organizată de Horea Vuşcan, şeful filialei municipale a Partidului Verde, pictoriţa Amalia Buie Haragoş, membră a aceluiaşi partid, şi Raul Derecichei, preşedintele federaţiei Student Pro, expoziţia "Nouă ne pasă" s-a deschis publicului joi seară la Era Shopping Park.

Expoziţia cuprinde tablouri şi fotografii create de tineri artişti orădeni şi are ca scop strângerea fondurilor necesare cumpărării unor ghiodane complet echipate cu rechizite celor 12 elevi ai Şcolii Generale din satul Bucium, din comuna Cihei.

Astfel, la vernisaj s-au prezentat artiştii care au expus şi care oferă 20% din preţul lucrărilor vândute cauzei caritabile, dar mai puţini cumpărători. "De la deschidere au fost vândute doar două picturi. Sunt două opere de-ale mele care s-au cumpărat cu 450, respectiv 250 de euro. Bineînţeles, 20% din această sumă o donez copiilor", a spus Amalia Buie Haragoş, artistă şi organizatoare a evenimentului.

Pe lângă lucrările cumpărate, doi dintre vizitatorii expoziţiei au plătit tot în scop caritabil pentru a-şi face caricaturi, însă, nu au fost făcute donaţii. "Am făcut 100 de invitaţii şi au venit 10 din cei pe care i-am chemat. N-a venit niciun politician şi niciun om de afaceri", a povestit BIHOREANULUI Horea Vuşcan.

În aceste condiţii, organizatorii speră ca orădenii să treacă pe la expoziţie în următoarele două săptămâni, timp în care ea va mai fi deschisă şi vor face donaţii pentru ca micuţii din satul Bucium să aibă toate rehizitele necesare pentru şcoală.