Orădenii sunt sceptici în ceea ce priveşte noile reguli de colectare a deşeurilor din Oradea şi, mai ales, de taxare a acestui serviciu.

După aproape trei luni de când RER Vest a demarat activitatea de semnare a noilor contracte de salubrizare - necesare pentru că de acum înainte toţi locuitorii oraşului vor trebui să colecteze deşeurile în trei fracţii (reciclabile, reziduale şi biodegradabile) şi pentru că nu vor mai plăti un tarif pe persoană, ci pe volumul de deşeuri aruncate - doar jumătate dintre orădenii care stau la case au semnat documentele, iar asociaţiile de proprietari refuză în masă acest pas, dovadă că doar 7 din cele peste 900 de asociaţii au contractat serviciile de salubritate.

În acest context, primarul Florin Birta a anunţat că va organiza întâlniri cu toţi preşedinţii de asociaţii, pentru a le explica noile tarife şi noile reguli.

7 din 900

Într-o conferinţă de presă susţinută joi, Birta a anunţat că RER Vest, operator câştigător al licitaţiei organizate de Primărie anul trecut, a încheiat până acum 10.100 de contracte individuale (case), din totalul de 20.432 de gospodării din oraş, dar poate număra pe degetele de la mâini contractele semnate de asociaţiile de proprietari.

"O problemă majoră o reprezintă contractele încheiate cu asociaţiile de proprietari din Oradea, pentru că în acest moment, din cele aproximativ 900 de asociaţii, operatorul de salubritate a încheiat doar 7 contracte. Motivele sunt diverse, de la motivaţia că salubritatea va fi mult mai scumpă, că nu se cunoaşte bine conţinutul noului contract", a declarat Birta.

Explicaţii de la primar

Drept urmare, în perioada următoare, respectând măsuri anti-Covid-19, Primăria şi RER Vest vor invita la discuţii preşedinţii de asociaţii. "Eu mă voi duce la cât mai multe întâlniri voi putea, pentru a explica ce înseamnă dacă nu vom colecta selectiv. Cred că într-o lună de zile, cu întâlniri în funcţie de cum ne permite legea, vom reuşi să convingem preşedinţii de asociaţii de proprietari să încheie aceste contracte", a declarat primarul Oradiei.

Concomitent, Primăria va prelungi cu încă o lună perioada de mobilizare pentru RER, până la 1 aprilie 2021. Asta înseamnă că tot de atunci vor intra în vigoare noile reguli şi tarife.

Birta a mai spus că, dacă orădenii vor continua să refuze să semneze contractele cu RER Vest, Primăria ar putea introduce o taxă specială de salubritate, în valoare de 20 lei lunar, pe care o va plăti fiecare cetăţean care nu este clientul operatorului de salubritate. Edilul a menţionat însă că această taxă este o soluţie de avarie, pe care nu o doreşte.

Întrebat de BIHOREANUL dacă nu cumva nivelul redus al acestei taxe îi va determina pe orădeni să refuze contractele cu RER, Birta a spus doar că mizează pe simţul civic şi responsabil al locuitorilor oraşului.

Obiective neatinse

În conferinţa de presă, primarul a explicat şi de ce este nevoie de tot acest "deranj" din salubritate, arătând că, din 2017 încoace, fiecare oraş din România trebuie să reducă procentual cantitatea de deşeuri depozitate la halda de gunoaie, obiectiv care se atinge doar prin reciclare şi valorificarea resturilor.

"Asta înseamnă că, dacă în 2016, un exemplu, am fi depus 100 de tone de deşeuri, în 2017 trebuia să depunem cu 25% mai puţin, adică 75 de tone, în 2018 cu 35% mai puţin decât cele 75 de tone şi tot aşa", a declarat Birta.

Oradea nu şi-a atins niciodată obiectivul şi, pentru fiecare tonă de deşeuri, a plătit 50 de lei către Administraţia Fondului de Mediu. Pentru anul 2017, amenda a fost de 549.641 lei, pentru 2018 de 667.575 lei, pentru anul 2019 s-a dublat, la 1.225.669 lei, iar pentru anul trecut, când obiectivul de reducere era de 60%, a urcat la suma record de 1.835.578 lei.

Contribuţii AFM

Scumpele gunoaie!

Pe lângă aceste sume colosale, orădenii au plătit, în tariful de salubritate, şi aşa-numita taxă de economie circulară, care, în ultimii patru ani, a însumat peste 24,5 milioane de lei.

Concluzia? Pentru că n-a reciclat destul, din 2017 încoace, Oradea a plătit către AFM în total 28,9 milioane de lei, echivalentul a 5,9 milioane de euro! În medie, fiecare orădean a scos din buzunar 130 de lei, din acest motiv.

"În patru ani de zile am fi putut cumpăra cu aceşti bani trei tramvaie Astra, precum cele care circulă azi în Oradea, şi cred că transportul în comun ar fi fost mult mai bun", a declarat Florin Birta.

În acest context, este importat ca orădenii să colecteze deşeurile în trei fracţii, separând deşeurile biodegradabile, care apoi vor deveni compost la Eco Bihor. "A venit momentul ca şi noi, ca alte ţări, să facem ceva în ceea ce înseamnă reciclarea. Trebuie să ne schimbăm fiecare dintre noi atitudinea şi preocupările faţă de deşeuri. Reciclarea începe de la locul generării deşeurilor, din bucătărie, din casă, din apartament, din curte, de la magazin", a declarat Birta.

Separat e mai ieftin!

Primarul a explicat şi că, de fapt, costul pe persoană din salubritate a fost înlocuit cu unul pe volumul de deşeuri, conform principiului prevăzut de legislaţia în vigoare "plăteşti cât arunci".

Orădenii care locuiesc la casă primesc pubele negre, pentru deşeuri reziduale, şi maro, pentru biodegradabile, de 60 litri, 120 l sau 240 l. În funcţie de cât de des le vor scoate în stradă, pentru a fi golite de utilajele RER Vest, orădenii vor plăti facturi de salubritate mai mici sau mai mari, înregistrarea ridicărilor făcându-se automat, cu ajutorul unor cipuri montate pe fiecare pubelă.

O golire a unei pubele de culoare neagră de 60 l costă 6,3 lei, iar pentru una maro similară 3,7 lei. Cum biodeşeurile sunt semnificativ mai ieftine, cu cât vor separa deşeurile mai riguros, orădenii vor plăti mai puţin.

Simulare factură RER

Sacii galbeni, înlocuiţi cu pubele

Birta a mai spus că are o soluţie şi pentru o problemă reclamată de orădeni, mai precis costul fix, de 19,2 lei pe lună, pentru colectarea reciclabilelor. Indiferent de cât de mulţi saci galbeni aruncă, orădenii plătesc acelaşi preţ, ceea ce contravine principiului "plăteşti cât arunci".

"Suntem în discuţii avansate cu cei de la RER, să dăm pubele şi pentru acest deşeu reciclabil, care să fie cipate şi să avem posibilitatea să plătim o singură dată pe lună, dacă nu producem mai multe deşeuri", a declarat Birta.

Acesta a spus că RER va urma să pună cipuri pubelelor vechi, colectate de la orădeni, şi să le redistribuie cetăţenilor, pentru colectarea reciclabilelor.

Simulare de factură

Birta a prezentat şi simulări ale facturilor pentru asociaţiile de proprietari, arătând că, la frecvenţa colectării deşeurilor de acum (în medie, 17,3 ridicări pe lună), o asociaţie care are un container negru de 1,1 mc pentru rezidual, unul similar galben şi o pubelă de 0,24 mc pentru biodegradabil, ar ajunge să plătească o factură de 3.187 lei.

Cu titlul de exemplu, Birta a împărţit factura la 200 de locatari, care înseamnă un preţ de 15,9 lei pe persoană, nu cu mult mai mare decât actualul tarif, de 11,6 lei, în contextul în care colectarea se va face în mai multe fracţii.

"Practic, la blocuri colectarea se va face în patru fracţii, pentru că au fost amplasate şi pubele pentru sticle", a declarat primarul. Pentru sticle, însă, orădenii nu vor plăti niciun leu, fiind o cheltuială lăsată în sarcina RER Vest.

Simulare factură

Va urma...

Birta a admis, însă, că distribuirea unei facturi în mod egal între locatari înseamnă că, de fapt, orădenii de la bloc nu vor plăti pentru cantitatea de deşeuri produsă de fiecare apartament în parte, ci pentru cantitatea de deşeuri totală a asociaţiei. Acest lucru se va schimba, însă.

"Este o etapă intermediară, pentru că trebuie să găsim anumite modalităţi prin care să implementăm acest principiu la fiecare locuinţă de bloc. Gândim o soluţie prin care fiecare apartament să aibă trei saci de culori diferite ori trei pubele mici, cu un cip pe ele, şi atunci când mergi la ţarc, să poţi să deschizi ţarcul cu cipul de la pubelă sau scanarea codului de pe sac. Sistemul te recunoaşte şi ştie cine a aruncat deşeuri şi ce fel de deşeuri", a explicat Birta.

Cel mai probabil, Primăria va propune modificarea regulamentului de salubrizare cu aceste schimbări până în luna iunie.