Orădenii care doresc să-i aducă un ultim omagiu fostului rector al Universităţii din Oradea Teodor Maghiar o vor putea face duminică.

Familia Maghiar a acceptat propunerea actulului rector Constantin Bungău, astfel că între orele 10 şi 13, sicriul cu trupul neînsufleţit va fi depus în holul mare al Bibliotecii din Oradea, ca toţi cei care doresc să îşi poată lua rămas bun de la primul rector orădean.

Totodată, familia fostului rector a decis ca şi ceremonia funerară, care va începe la ora 13, să aibă loc în campus, mai precis pe platoul din faţa Bibliotecii şi nu la Cimitirul Municipal, cel mai probabil din considerentul că spaţiul din campus este mult mai mare decât cel din cimitir, la înmormântare fiind aşteptată foarte multă lume. După slujba de înmormântare, sicriul fostului rector va fi îngropat în Cimitirul Municipal.

Teodor Maghiar a murit în noaptea de joi spre vineri, internat fiind în Spitalul Pelican, deţinut de familia sa. În vârstă de 76 de ani, Maghiar era internat de la începutul lunii septembrie, din pricina unui traumatism cranio-cerebral, însă pe parcurs starea sa de sănătate s-a agravat, în ultimele zile fiind ţinut în viaţă doar de aparate.