Pe toată perioada de desfăşurare a Festivalului Toamna Orădeană, aflat la cea de a XXII-a ediţie, intrarea la obiectivul turistic "Turnul Primăriei", dar şi la Grădina Zoologica va fi gratuită în toate zilele de sâmbătă, pentru turn, şi luni, pentru Grădina Zoologică, au anunţat reprezentanţii municipalităţii.

Concret, accesul la Grădina Zoologică va fi gratuit pentru toţi cei care doresc să vadă noile animale pe 23 septembrie, 30 septembrie şi 7 octombrie, între orele 9 şi 18. În ceea ce priveşte Turnul Primăriei, orădenii vor putea privi oraşul de sus în zilele de 21 septembrie, 28 septembrie şi 12 octombrie, între orele 12.30 şi 19.

Toamna Orădeană 2013 este organizată direct de Primăriei prin Direcţia de Monitorizare Cheltuieli de Funcţionare şi Organizare Evenimente şi include prima ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Oradea. După mulţi ani, TO se întinde pe parcursul a 4 weekenduri, mai exact între 20 septembrie şi 13 octombrie.