Organizată în această săptămână la Ştrandul Municipal din Oradea, de către Clubul Sportiv Beach Volley Transilvania şi Primăria Oradea, ediţia 2013 a Campionatului Naţional de volei pe plajă a reunit la start cele mai bune echipe din ţară, atât la fete cât şi la băieţi şi a oferit partide spectacoloase, de multe ori aprig disputate.
Un lucru demn de remarcat a fost în acest an că, faţă de ediţiile precedente, ploaia nu a mai deranjat participanţi şi întrecerea în sine, pentru prima dată după câţiva ani buni competiţia bucurându-se de timp frumos.
La feminin s-a impus echipa CSM Lugoj, care în ultimul act a dispus de formaţia din Constanţa, după ce în semifinale a învins CSS Satu Mare.
În penultimul act al întrecerii feminine a ajuns însă şi o echipă din Oradea, CSU, formată din surorile Fîcă, Maria şi Iulia, care au cedat, neaşteptat, cu 1-2, în faţa constănţencelor, iar mai apoi şi-n finala mică să piardă cu 0-2 disputa cu CSS Satu Mare. Orădencele au ratat podiumul, terminând pe locul IV, după lugojence, constănţence şi sătmărence.
La masculin însă, Oradea a triumfat, prin Adrian Holhoş şi Cătălin Lele, care au reprezentat echipa CS Beach Volley Transilvania Oradea - UVG Arad. În finală, aceştia au învins cu scorul de 2-0 echipa CSS Cluj Napoca, după ce în semifinale au trecut, după un meci de mare luptă cu scorul de 2-1, de principalii favoriţi, Marius Mascovici şi Moise Abrudan, care sunt tot orădeni, dar care au apărat culorile formaţiei CSM Arad.
În cea de-a doua semifinală a băieţilor a mai fost prezentă o echipă orădeană, LPS Bihorul, formată din Emil Lung şi Marian Drăghici, care a cedat însă cu scorul de 0-2, în faţa clujenilor de la CSŞ. De altfel, şi-n finala mică LPS Bihorul a cedat cu 0-2 în disputa cu CSM Arad.
La sfârşit, doi bihoreni, Adrian Holhoş şi Sorina Buz, ultima reprezentând însă echipa din Lugoj, au fost declaraţi cei mai buni jucători ai turneului.
La festivitatea de premiere au fost prezenţi şi Ovidiu Mureaşan, viceprimarul municipiului Oradea, Kadîr Serhan, preşedintele Federaţiei Române de Beach Volley, Ioan Bonchiş, consilier local, şi Iosif Korodi, inspector în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Bihor.
Conform organizatorilor, un sprijin important în desfăşurarea la Oradea a acestei competiţii l-au avut şi sponsorii Beurer medical, Endless sau Foods Arena.