Primul turneu de volei pe plajă din noul sezon a reunit în weekend, la Ştrandul Ioşia, 25 de echipe, provenite din Arad, Timişoara, Caransebeş şi din Oradea de la Colegiul Naţional Economic şi LPS Bihorul.

Competiţia, organizată de LPS Bihorul cu sprijinul Direcţiei Judeţene pentru Sport, şi care l-a avut pe profesorul Rodian Achimescu principalul "pion", a fost adjudecată de prima echipă de la LPS Bihorul, formată din Alexandru Buda şi Senin Drinceanu.

Pe locul al II-lea s-a clasat Pro Volei I Arad, iar pe poziţia a III-a - LPS Bihorul III, echipă alcătuită din Sergiu Bona şi Claudiu Lazăr.

Dintre echipele orădene, clasări fruntaşe au mai reuşit LPS Bihorul II, situată pe locul V, CN Economic, pe locul VII, şi LPS Bihorul V, ocupantă a poziţiei a VIII-a.

S-a jucat pe tablou de 24, echipele situate pe locurile IV-VIII fiind recompensate cu trofee, diplome şi maieuri, în timp ce cele situate pe podium, pe lângă trofee şi diplome au intrat şi în posesia a diferite materiale sportive.

Organizatorii au acordat şi anumite premii speciale. Astfel, cel mai bun jucător de apărare a fost desemnat Sebastian Chereji, de la LPS Bihorul. Cea mai bună speranţă a voleiului orădean a fost desemnat Andrei Crişan, sportiv născut în anul 1998, cel mai bun jucător de atac, Daniel Dincă, de la Pro Volei Arad. În fine, cel mai bun jucător al turneului a fost ales Senin Drinceanu, de la LPS Bihorul.

Organizatorii speră ca anul viitor competiţia să capete o cu totul altă anvergură şi să reunească în jur de 50 de echipe din întreaga ţară.