Însoţiţi de copii, unii chiar mititei, sau de căţei, 55 de orădeni s-au adunat, marţi după-amiază, în Piaţa Unirii, în cea de-a treia zi consecutivă de proteste împotriva exploatărilor cu cianuri la Roşia Montană.

Ca în fiecare seară, ei au avut pancarte şi afişe prin care şi-au arătat nemulţumirile. Printre mesajele afişate au fost "Băsescu! La mina lăudată să nu te duci cu sacu'!", "Trădarea de ţară în aur se măsoară" ori celebra lozincă deja "Uniţi salvăm Roşia Montană!". Unii dintre protestatari au avut şi mesaje mai haioase, precum unul cu poza lui Dan Şova, "ministrul marilor corporaţii" în ochii nemulţumiţilor şi pe care scrie "Dan ş-o va lua".

Chiar dacă co-liderii USL Crin Antonescu şi Victor Ponta au spus că protestele stradale din întreaga ţară şi-au atins scopul şi că vor respinge proiectul, protestatarii orădeni, la fel ca cei din toată ţara, spun că nu cred. "Politicienii noştri spun foarte multe şi apoi îşi schimbă părerea", a spus una dintre militante.

Totodată, Orlando Balaş, cunoscut ecologist şi unul dintre mobilizatorii protestelor din Oradea, a arătat că protestatarii orădeni sunt solidari cu iubitorii de animale şi a avut un discurs dur vizavi de legea aprobată marţi în Camera Deputaţilor privind eutanasierea câinilor fără stăpân, după ce au stat 14 zile în adăpost. "Dacă nu vrem otravă pentru oameni, nu putem accepta nici otravă pentru câini. Mâine va fi rândul copiilor abandonaţi. De ce să nu omorâm şi copiii abandonaţi pentru că poate ajung criminali?", a spus Balaş.

Orădenii vor ieşi în stradă şi miercuri seară, când au primit şi aviz pentru un marş prin centrul oraşului. Astfel, toţi cei care se opun exploatărilor cu cianuri la Roşia Montană sunt aşteptaţi de la ora 18 în Piaţa Unirii.