Urmând reţeta folosită în Morgen, mult premiatul film unde au apărut figuranţi chiar dintre locuitorii Salontei, regizorul Marian Crişan îi cheamă pe orădeni la un casting pentru următorul său film.

Echipa de creaţie a lui Marian Crişan a anunţat că selecţia va avea loc pe 4 ianuarie, de la ora 15 la Teatrul Regina Maria. La casting se caută în special persoane de vârsta a doua şi a treia, dar şi tineri. Filmările pentru noul lungmetraj vor începe pe 26 ianuarie 2012 şi vor avea loc în Oradea, Salonta şi Arieşeni.

În paralel, regizorul salontan culege încă laurii în urma peliculei "Morgen", propunerea României pentru categoria cel mai bun film străin a premiilor Oscar, care vor avea loc pe 26 februarie. Deocamdată, filmul este pe aceeaşi listă cu alte 64 de producţii din toată lumea.

"Morgen" va fi proiectat la Festivalul Internaţional de Film de la Palm Springs 2012 (5 - 16 ianuarie), în cadrul secţiunii dedicate producţiilor propuse pentru Oscarul pentru cel mai bun film străin.