Orădenii sunt aşteptaţi, miercuri, în Parcul 1 Decembrie, la un protest organizat cu ocazia împlinirii a patru ani de la tragicul eveniment de la clubul Colectiv din Bucureşti, unde zeci de români şi-au pierdut vieţile fiind arşi de vii.

Asociaţia "Iniţiativa Oradea" este cea care a creat pe Facebook "event-ul" pentru a chema oamenii în Parcul 1 Decembrie.

Potrivit paginii, organizatorii vor să sublinieze faptul că, deşi au trecut patru ani de la cumplitul incident, vinovaţii nu au fost încă pedepsiţi, iar dosarul stagnează pe masa judecătorilor.

"Corupţia continuă să ucidă, fie că e vorba de tinere pe care autorităţile statului le-au abandonat, fie de pădurari care nu au nicio şansă în faţa mafiei pădurilor", se arată în postarea de pe pagina evenimentului.

Cei care vor să se alăture protestului sunt sfătuiţi să meargă în Parcul 1 Decembrie, de la ora 18, cu o lumânare sau cu o floare pentru a comemora victimele incidentului.

Pe 30 octombrie 2015, în clubul Colectiv, situat într-o fostă hală a unei fabrici, avea loc concertul trupei rock Goodbye to Gravity, care îşi lansa un nou album. Sute de fani au intrat atunci în încăpere printr-un container, o improvizaţie în care zeci de persoane aveau să rămână blocate după izbucnirea flăcărilor în încercarea de a se salva.

Destinul a sute de persoane a fost schimbat, 64 de persoane au murit, iar alte zeci au fost rănite.

Joia trecută, ziarul Libertatea a făcut dezvăluiri tulburătoare. Ziarul a intrat în posesia unui filmuleţ de 20 de minute şi 40 de secunde, făcut chiar de către subofiţerul care a însoţit primul echipaj ISU Bucureşti Ilfov, ajuns la locul dezastrului din urmă cu 4 ani de la clubul Colectiv, şi care a fost ascuns până acum de superiorii lui şi nici măcar nu se află la dosar.

"Cele 20 de minute filmate imediat după cel mai mare dezastru din istoria recentă a României n-au fost făcute publice şi nu au fost analizate", arată sursa citată.

Revoltător este că aceste scene nu au fost niciodată analizate de către autorităţi, pentru că ar fi fost dosite în sertare de către şefii Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă. Imaginile arată cum răniţii şi morţii sunt scoşi "ca pe saci" din club, iar la un moment dat cineva se întreabă dacă a fost activat planul roşu de intervenţie.

"Nu se vede niciun pompier care să verifice semnele vitale ale trupurilor inerte şi arse, dacă mai respiră sau nu, sau să încerce manevre de resuscitare la faţa locului. Calificaţi sau nu ca paramedici, pompierii au obligaţia să acţioneze ca salvatori", arată Libertatea.

Pe înregistrare se aude cum un colonel, Orlando Șchiopu, adjunctul inspectorului șef ISU, cedează nervos și înjură morții: “Lasă-i în p**a mea”!

Săptămâna trecută, poliţiştii din Bucureşti au deschis uşile clubului, pentru a preleva mai multe probe. La faţa locului au fost chemaţi şi jurnalişti de la presa centrală care au relatat că în încăpere încă persistă mirosul de ars, iar pe mese au mai rămas încă pahare şi sticle.