Filiala locală a Organizaţiei Cercetaşii României organizează, duminică, în Parcul Cetăţii ediţia a 14-a a Festivalului Luminii, în cadrul căruia sunt celebrate lucrurile mărunte, "precum un zâmbet, un cântec sau găsirea unui strop de lumină la finalul zilei".

Şi de data aceasta, cercetaşii vor pregăti gulguţe cu ajutorul cărora vor lumina Parcul Cetăţii. Acestea vor fi aprinse după lăsarea serii.

Pe parcursul zilei, între orele 13 şi 19, în parc se vor organiza ateliere dedicate copiilor şi adulţilor deopotrivă. Potrivit organizatorilor, atelierele se vor ţine pe diverse teme între care "arhitectură, igiena orală, prim ajutor". De asemenea, vor fi organizate expoziţii de pictură, se va putea escalada pe un perete gonflabil şi se vor face ateliere de face painting.

De la ora 22.30, participanţii vor asista la jonglerii cu focul, iar cercetaşii vor cânta la chitări sau, cum spun ei, vor deschide o sesiune de "chităreală".

Festivalul Luminii este organizat în fiecare an în mai multe locaţii din România, cu scopul deconectării participanţilor de la agitaţia vieţii de zi cu zi. În Oradea, evenimentul este organizat în parteneriat cu Primăria.