Pe 22 iulie, viceprimarul Gheorghe Carp anunţa că municipalitatea vrea să cunoască părerea orădenilor în ceea ce priveşte piesele de mobilier urban donate municipalităţii de către artistul plastic Carol Kovacs şi montate pe Corso în faţa Agenţiei CFR.

Primăria a lansat atunci un sondaj pe site-ul propriu - www.oradea.ro, iar după trei săptămâni, cifrele arată că locuitorii oraşului de pe Criş sunt deschişi la această propunere.

Dintre cele 543 de voturi exprimate până joi seară, 373, adică 68,7%, dintre respondenţi sunt de acord că "intenţia Primăriei de a schimba mobilierul urban de pe Corso cu un mobilier care să corespundă atât stilului arhitectural, dar care să fie şi indestructibil", este "o idee bună". 161 dintre ei, reprezentând 29,7%, sunt de părere că "nu este nevoie de această schimbare", iar 9 cititori au bifat că nu îi interesează chestiunea, adică 1,7%.

mobilier urban.jpgSondajul va continua până în toamnă, pentru ca municipalitatea să decidă dacă va comanda şi monta astfel de piese şi în alte locuri de pe principala arteră pietonală a oraşului.

Conceput ca un tot unitar, ansamblul de piese de mobilier este făcut din fier şi lemn masiv, cu bănci, coşuri de gunoi şi ghivece de flori, şi a fost creat de artistul plastic Carol Kovacs, care l-a donat oraşului. "Urmează ca orădenii să hotărască dacă le place şi dacă este oportună o astfel de achiziţie", a explicat viceprimarul Gheorghe Carp, adăugând că demersul municipalităţii are la bază nemulţumirile cetăţenilor cu privire la modul în care a fost mobilată principala arteră pietonală a oraşului după modernizarea din 2006.

În cazul în care cetăţenii vor agrea propunerea artistului, piesele de mobilier urban vor fi concepute separat şi amplasate în faţa Agenţiei CFR, în zona statuii lui Aurel Lazăr, la intersecţia cu strada Roman Ciorogariu şi în faţa sediului Evidenţei Informatizate a Persoanelor.

Preţul unei astfel de piese cu 10 locuri, coş de gunoi, ghiveci pentru flori se ridică la circa 5.000 de euro.