După ce au luat la pas străzile urbei, inspectorii Primăriei s-au convins: Oradea este oraşul cu cei mai puţini câini pe străzi din toată România. Pe lângă blocurile şi casele orădenilor mai vieţuiesc "în libertate" aproximativ 50 de patrupede, care, rând pe rând, vor fi duse la adăpostul Grivei.

Obiectivul municipalităţii este ca, până în 2017, Oradea să nu mai aibă nici un câine comunitar pe străzi, stabilindu-se astfel o premieră pe ţară.

Obiectiv măreţ

Inventarul câinilor maidanezi a fost făcut de angajaţii Direcţiei Tehnice din Primărie şi ai Administraţiei Domeniului Public care are în grijă şi adăpostul de câini comunitari. Timp de mai multe săptămâni, ei au verificat străzile oraşului, ca să localizeze fiecare câine fără stăpân, iar la final au tras concluzia: prin Oradea hoinăresc aproximativ 50 de câini maidanezi, dintre care o zecime microcipaţi, iar restul, patrupede recent abandonate de stăpâni.

Numărul mic al câinilor de pe străzi este rezultatul programului implementat de Primărie, care îi obligă pe toţi proprietarii de patrupede să le microcipeze şi să le sterilizeze. "Urmează ca, în perioada următoare, toţi aceşti câini abandonaţi să fie transportaţi la Adăpostul Grivei, obiectivul nostru fiind să limităm în Oradea până aproape la zero numărul câinilor fără stăpân", spune Mircea Stejeran (foto), şef serviciu în cadrul Direcţiei Tehnice.

Scoşi la adopţie

La adăpost, câinii vor fi vaccinaţi, deparazitaţi, microcipaţi şi sterilizaţi, iar apoi vor deveni adoptabili. Cei bolnavi vor fi eutanasiaţi, însă cei sănătoşi vor rămâne în ţarcuri până când cineva îi va lua acasă, întrucât legea care permitea eutanasierea lor a fost suspendată.

În prezent, la Grivei mai sunt 63 de câini ridicaţi de pe străzile Oradiei. "Cea mai mare problemă a noastră este abandonul de câini. Tocmai de aceea facem un apel către orădeni să predea adăpostului câinii pe care nu-i mai doresc, nu să-i lase pe străzi", explică administratorul adăpostului, Călin Ardelean (foto).

De notat că atât predarea, cât şi revendicarea ori adoptarea câinilor este gratuită. În 2015, 228 de câini au fost adoptaţi din adăpost, iar alţi 28 au fost revendicaţi de stăpânii lor.