Copiii vor petrece revelionul cu o zi înaintea adulţilor. Pentru al patrulea an consecutiv, cei mai mici orădeni vor avea parte de un Revelion al copiilor, organizat de municipalitate la Orăşelul Copiilor din cartierul Rogerius.

Petrecerea va avea loc joi între orele 17 şi 21 şi cuprinde un spectacol de muzică şi dans pentru copii, jocuri şi concursuri distractive, un spectacol de teatru interactiv în limba maghiară, un concurs de karaoke, precum şi tradiţionalele deja concursuri de Miss şi Mister Revelionul Copiilor.

De asemenea, în program sunt invitaţi clovni şi specialişti în pictură pe faţă, iar spectacolul de muzică va fi susţinut de formaţia Meda Music.

Mai mult, cei care vor dori vor puteasă se dea și pe patinoar, unde accesul este gratuit. Nu şi închirierea patinelor. "Patinele se solicită pe baza unei cărţi de identitate, costul închirierii fiind de 5 lei/zi, potrivit Hotărârii Consiliului Local nr. 668/30.09.2010. Eliberarea patinelor se face zilnic (excepţie ziua de luni, când Orăşelul Copiilor este închis pentru curăţenie) între orele 9:00 şi 20:00, inclusiv în week-end, pe bază de bilete înseriate purtând sigla Administraţiei Imobiliare Oradea. Sunt disponibile patine cu numere cuprinse între 32 şi 42", se arată într-un comunicat al Primăriei.

Patinoarul din Orăşelul Copiilor este destinat copiilor cu vârste cuprinse între 5 şi 18 ani, după următorul program: copii cu vârste cuprinse între 5 şi 14 ani între orele 9:00 - 18:00, tineri cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani între orele 18:00 - 20:00.