Din 1898, un orăşel de pe o insulă americană, Mackinac Island, nu permite circulaţia maşinilor pe drumurile sale. "Monştrii mecanici", cum au fost denumite aici automobilele la apariţia lor, nu au avut parte de o primire călduroasă din partea localnicilor.

Consiliul local al oraşului a decis, pe 6 iulie 1898, să scoată automobilele în afara legii. Deşi decizia e veche şi pare desuetă în prezent, se aplică şi astăzi, iar viaţa fără maşini în orăşel este de-a dreptul plăcută. Deşi localnici sunt numai vreo 500, în timpul verii localitatea e vizitată de mulţi turişti - circa 15.000.

În afară de vreo două vehicule ţinute pentru urgenţe, nicio altă maşină nu se vede pe străzi, niciodată. Transportul pe insulă se face pe jos, cu căruţe trase de cai şi pe bicicletă.

"Aerul de aici e mai curat, iar accidentele mai puţine. Localnicii sunt mai sănătoşi, pentru că fac mai multă mişcare. În plus, e de remarcat egalitarismul: toată lumea merge la fel. În fine, se economisesc banii care s-ar cheltui pe maşini", scrie Jeff Potter, autor al unui articol despre situaţia de pe insula Mackinac.