Ambasada României în Italia a organizat, pe 1 Decembrie, la Roma, un concert de muzică simfonică susţinut de Filarmonica de Stat din Oradea, urmat de o recepţie.

Evenimentul s-a desfăşurat la Auditorium Parco della Musica, unul dintre cele mai prestigioase complexe muzicale din Europa, şi a avut peste 600 de persoane, printre care reprezentanţi ai Parlamentului, ai Guvernului şi ai Preşedinţiei Republicii Italiene, membri ai corpului diplomatic şi ai mediului academic, oameni de afaceri, jurnalişti, precum şi membri ai comunităţii româneşti din Italia. La manifestare a participat şi preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Pasztor Sandor.

În discursul de deschidere, ambasadorul George Bologan, orădean de origine, a menţionat importanţa pe care o are ziua de 1 Decembrie în acest an, în contextul marcării a 100 de ani de la intrarea României în Marele Război. Aniversările cu conotaţii istorice, a menţionat ambasadorul, sunt momente privilegiate pentru a reflecta asupra rostului şi rolului nostru în lume raportându-ne la exemplele înaintaşilor care s-au inspirat din marile idealuri şi au fost protagoniştii timpului lor.

Ambasadorul a subliniat angajamentul ferm  al României atât ca membru al Uniunii Europene, cât şi ca membru al NATO şi a evidenţiat contribuţia pe care ţara noastră doreşte să o aducă, împreună cu Italia, la consolidarea proiectului european, subliniind totodată că alianţa nord-atlantică este singurul proiect politico-miltar care uneşte sub stindardul aceloraşi valori cele două maluri ale Atlanticului.

În mesajul său, reprezentantul României a menţionat rolul şi contribuţia comunităţii româneşti în ţesutul social şi economic italian. Totodată, ambasadorul Bologan a arătat legăturile profunde dintre România şi Italia, unite prin Parteneriatul strategic consolidat, dar mai ales prin apartenenţa lor la Uniunea Europeană şi prin împărtăşirea valorilor şi a idealurilor pe baza cărora membrii fondatori au iniţiat proiectul european, în urmă cu peste 60 de ani.

În sprijinul afirmaţiilor ambasadorului, concertul s-a încheiat cu interpretarea Imnului Uniunii Europene, un prilej de a aminti importanţa Uniunii care a pus capăt fratricidului european.

La finalul concertului, secretarul de stat din cadrul Ministerului Justiţiei italian, Cosimo Maria Ferri, a transmis un mesaj din partea Guvernului italian şi al premierului Matteo Renzi. Cu acest prilej, reprezentantul Guvernului de la Roma a menţionat cooperarea excelentă între România şi Italia, atât la nivel bilateral, cu accent pe diplomaţia economică cât şi în cadrul UE şi NATO.

În final a apreciat conceptul şi mesajul manifestării de diplomaţie culturală organizat de ambasadă, exprimându-şi şi aprecierile faţă de modul în care orchestra orădeană condusă de Janko Zsolt a încântat prin virtuozitate publicul italian.

Concertul de muzică simfonică a fost acompaniat de o proiecţie de fotografii şi materiale video despre România, constituind astfel o oportunitate de a promova, pe lângă repertoriul naţional şi talentul artiştilor români, şi patrimoniul cultural şi turistic al ţării.