Asociaţia pentru Promovarea Turismului din Oradea şi Regiune (APTOR), cea care, alături de fondatorii clujeni ai conceptului Street Food Festival, a organizat ediţia 2016 a Toamnei Orădene, a anunţat, marţi, că în perioada 6-9 octombrie peste 65.000 de orădeni au vizitat festivalul.

"A fost minunat să vedem Piaţa Unirii plină de oameni, voie bună şi mâncăruri alese. Ne-am bucurat cu toţii de o atmosferă deosebită şi în multe momente am simţit că suntem turişti în propriul oraş. Le mulţumim şi-i felicităm pentru implicare, dedicare şi în special profesionalism pe cei din echipa Street Food Festival, ne-am bucurat să vă avem la Oradea. Ca în fiecare an, au fost alături de noi echipele de menţinere a ordinii şi siguranţei publice, mulţumim tuturor structurilor pentru promptitudinea şi implicarea acestora. Ne bucurăm că am putut oferi orădenilor un eveniment deosebit şi le suntem recunoscători pentru că au susţinut eforturile noastre prin prezenţa lor în piaţă într-un număr atât de mare", a spus Mihai Jurca, director executiv APTOR.

Şi organizatorii Street Food Festival au fost mulţumiţi de participarea în cadrul Toamnei Orădene.

"Oradea, îţi mulţumim! Ai fost o gazdă minunată şi suntem extrem de fericiţi că am putut să ne bucurăm împreună de Toamna Orădeană. Vă mulţumim, dragi orădeni, că aţi dat curs zilnic invitaţiei noastre de a veni în Piaţa Unirii şi de a crea împreună amintiri delicioase. Mulţumim de asemenea Primăriei Municipiului Oradea pentru onoarea de a ne face părtaşi la acest eveniment atât de important, tuturor autorităţilor, dar şi sponsorilor şi partenerilor, fără a căror implicare şi cooperare nu am fi putut ajunge la gurmanzii orădeni", a transmis Constantin Covaliu, General Manager Street Food Festival.

Piaţa Unirii nu a fost singura zonă din oraş activată de Toamna Orădeană. Programul cultural a fost completat şi de alte momente artistice desfăşurate în alte zone reprezentative ale oraşului, precum Cetatea Oradea sau Teatrul Regina Maria. Acordurile de pian, dansurile pline de viaţă şi culoare, melodiile celebre şi deliciile pregătite la Street Food Festival au contribuit din plin la o nouă ediţie de succes a Toamnei Orădene.

Ultima seară de festival s-a încheiat cu un spectacol de artificii care a luminat oraşul şi a aşezat zâmbete pe feţele miilor de orădeni prezenţi în Piaţa Unirii.

Toamna Orădeană a fost un eveniment prezentat de Kaufland, partener oficial Holsten, avându-i ca parteneri pe myDeck, Teatrul Regina Maria şi promovat de Kiss FM, Info Oradea, Bihoreanul, Jurnal bihorean, Crişana, Bihari Naplo, Bihon şi Erdon.

Citeşte şi:

Carla’s Dreams i-a scos pe orădeni din case şi a blocat centrul Oradiei (FOTO/VIDEO)

Toamna Orădeană s-a încheiat cu un spectaculos foc de artificii (FOTO/VIDEO)