Turneu electoral plin de protestatari şi de scandări, zilele acestea, pentru premierul Viorica Dăncilă. Aflată în vizite în Timiş, Arad şi Cluj, şefa Guvernului a fost huduită de protestatari, care au scandat "Viorica nu uita, că Ardealul nu te vrea", transmiţându-i, printr-un banner, că "Orice om îi este teamă de Ardeal", parafrazând o replică celebră de-a prim-ministrului.

Potrivit HotNews.ro, vineri, Dăncilă a mers, pentru prima oară de când este premier, şi în judeţul Timiş. Prima oprire a fost, arată sursa citată, în comuna Giarmata Vii, unde a fost aşteptată de zeci de protestatari. Dăncilă a fost întâmpinată cu fast de autorităţi locale, de autorităţi judeţene şi şefi ai instituţiilor deconcentrate, fiind aduşi inclusiv câţiva copii îmbrăcaţi în straie populare, care au aştepat-o cu pâine cu sare.

Înarmaţi cu megafoane, vuvuzele şi pancarte, oamenii au venit încă de la orele 15, majoritatea din Timişoara, cu maşinile personale, şi au lansat un şir nesfârşit de slogane şi mesaje împotriva Vioricăi Dancila, a Guvernului şi PSD, potrivit opiniatimisoarei.ro. "Ruşine să vă fie, PSD – ciumă roşie, Jos PSD, Jandarmerie apară hoţia, ALDE şi PSD, aceeaşi mizerie", au strigat oamenii care sunt ţinuţi la distanţă de un gard instalat de jandarmi.

Protestatarii au fost îngrădiţi cu garduri de jandarmi, la aproximativ 100 de metri de primărie, iar în încercarea de a le acoperi scandările, reprezentanţii primăriei au dat drumul la muzică la maxim în boxe.

Tot vineri, Dăncilă a fost aşteptată de peste 200 de protestatari, care au scandat "PSD, ciuma roşie", "Viorica nu uita, că Ardealul nu te vrea" şi care au afişat un banner cu mesajul "Orice om îi este teamă de Ardeal", parafrazând o frază celebră rostită de premier care le-as spus, la un moment dat, jurnaliştilor, că "Orice (sic!) om îi este teamă de o plângere penală". Şi la Primăria Lipova, unde Dăncilă a avut o întâlnire cu responsabili locali şi membri ai PSD, Viorica Dăncilă a fost aşteptată de zeci de liceeni care au avut pancarte cu mesaje împotriva Guvernului. Dăncilă trebuia să facă o vizită şi la Timişoara, însă a fost anulată.

De asemenea, arată HotNews.ro, şi la Cluj, unde a mers joi, Dăncilă, a fost aşteptată de peste 100 de protestatari, fiind nevoie de intervenţia jandarmilor pentru a-i opri. De altfel, joi, jandarmii au blocat efectiv accesul în curtea Institutului de Oncologie din Cluj-Napoca, unde premierul a intrat pe o uşă laterală. Când au aflat că premierul a ajuns în spital pe o cale de acces laterală, aproximativ 100 de protestatari au fugit în direcţia acesteia, strigând "Demisia", "Jos Guvernul", "Noi nu vrem să fim conduşi de hoţi" şi "Ne e silă de Dăncilă".

În legătură cu ostilitatea cu care a fost primită de români în ultimele zile, Viorica Dăncilă a declarat, vineri, la finalul vizitei din comuna timişeană Giarmata, că "fiecare are dreptul la o părere, dar criticile trebuie spuse politicos". "Eu cred că într-o democraţie, fiecare partid trebuie să îşi spună punctul de vedere, dar într-o lume civilizată, într-o lume în care există respect, aceste lucruri se pot spune într-un mod politicos, într-un mod care să arate că poţi să vii cu argumente, şi nu cu jigniri şi cu violentă. Oamenii pot protesta, este dreptul lor, dar cred că mulţi dintre români nu pot înţelege şi nu pot acceptă modul în care se manifestă. În momentul în care vii cu violentă, vi cu jigniri, înseamnă că nu ai argumente", a susţinut Viorica Dăncilă, conform sursei citate.

Ea a mai spus că "noi, românii, nu suntem cum vor să ne zugrăvească unii care consideră că a jigni îi face mai puternici, că a dezbină este obiectivul nostru de ţară".

Culmea este că, deşi există imagini cu protestatarii care au întâmpinat-o la Cluj, Arad sau în Timiş, Dăncilă a susţinut că presa nu a reflectat corect ceea ce s-a întâmplat. "Modul în care am văzut că a fost reliefată o parte a vizitei pe care am făcut-o în diferite localităţi, mă refer aici la Cluj, unde am auzit că guvernul a fost alergat… Eu cred că trebuie să dăm informaţii corecte. Guvernul nu poate fi alergat şi, în altă ordine de idei, suntem un guvern destul de curajos", a declarat Dăncilă.

Ea a ţinut să transmită că nu o să se "sperie de unul sau altul ţipă" şi că "e foarte important să ne manifestăm într-un mod civilizat", mai ales că la Bucureşti se află şi jurnalişti străini, în condiţiile în care România încă deţine preşedinţa rotativă a Consiliului UE.

 "Românii întotdeauna au fost oameni civilizaţi, corecţi, de ce să facem acum o altă impresie? Mai ales că încă deţinem preşedinţia rotativă şi că, în afară de presă românească, este şi presă din alte state europene prezente şi cred că nu vrem niciunul dintre noi, indiferent de culoarea politică, să dăm o imagine României care nu este conformă cu realitatea", a adăugat Viorica Dăncilă.