Filmul „One Battle After Another” a fost marele câștigător al galei Oscar 2026, luând și premiul pentru cel mai bun film, iar Paul Thomas Anderson a fost recompensat pentru regie și scenariu adaptat. La categoriile de interpretare, Michael B. Jordan a fost ales cel mai bun actor pentru „Sinners”, Jessie Buckley a câștigat Oscarul pentru rol principal feminin, iar între laureații serii s-a numărat și Natalie Musteață, regizoare cu origini românești, premiată la categoria scurtmetraj live action.
Cea de-a 98-a ediție a premiilor Academiei Americane de Film a avut loc în noaptea de duminică spre luni, la Dolby Theatre din Los Angeles. Potrivit Academiei, „One Battle After Another” a câștigat șase statuete: pentru cel mai bun film, cel mai bun regizor, cel mai bun scenariu adaptat, cel mai bun actor în rol secundar, cel mai bun montaj și noua categorie pentru cel mai bun casting.
Paul Thomas Anderson a explicat în discursul pentru scenariu de ce a făcut filmul. „Am scris acest film pentru copiii mei ca să-mi cer scuze pentru mizeria pe care am lăsat-o în această lume pe care le-o predăm”, a spus regizorul, citat de presa internațională.

La interpretare, Michael B. Jordan a fost premiat pentru rolul principal din „Sinners”, iar Jessie Buckley a câștigat Oscarul pentru cea mai bună actriță pentru „Hamnet”. Premiile pentru roluri secundare au mers la Sean Penn, pentru „One Battle After Another”, și Amy Madigan, pentru „Weapons”. Sean Penn a ajuns, astfel, la al treilea Oscar din carieră.
Oscarul pentru cel mai bun film internațional a fost câștigat de „Sentimental Value”, regizat de Joachim Trier, iar „Mr. Nobody Against Putin” (foto) a primit premiul pentru cel mai bun documentar. La animație, „KPop Demon Hunters” s-a impus atât la categoria film de animație, cât și la cea pentru cel mai bun cântec original, un succes important pentru Netflix, care a mai câștigat și prin „Frankenstein”, premiat la mai multe categorii tehnice.

Oscar pentru „o româncă”
Printre laureații galei s-a numărat și Natalie Musteață, regizoare de origine română stabilită la New York, care a câștigat Oscarul pentru cel mai bun scurtmetraj live action cu filmul „Two People Exchanging Saliva”, realizat împreună cu artistul Alexandre Singh. Potrivit Știrile ProTV, premiul a fost acordat pentru două filme în aceeași categorie, Academia Americană de Film anunțând doi câștigători: „Two People Exchanging Saliva” și „The Singers”.
Natalie Musteață provine dintr-o familie românească de artiști care au emigrat în Statele Unite prin Franța. Ea a crescut la New York, unde a studiat și și-a construit cariera. Înainte să se apuce de film, a lucrat ani de zile ca cercetătoare și curatoare de artă contemporană și are un doctorat în istoria artei și a filmului. „Two People Exchanging Saliva” este debutul său regizoral, realizat împreună cu partenerul ei Alexandre Singh.
Scurtmetrajul a avut deja un parcurs important în festivaluri, fiind prezentat în peste 70 de evenimente internaționale și premiat, printre altele, la Clermont-Ferrand, AFI Fest și San Francisco International Film Festival, potrivit publicației Like5.
Filmul spune povestea unei lumi distopice în care gesturile de afecțiune sunt interzise, iar oamenii plătesc pentru bunuri și servicii primind palme. În acest univers absurd, relația dintre două femei devine un act de rebeliune împotriva normelor sociale impuse.
Lista completă a câștigătorilor la Premiile Oscar din 2026:
Cel mai bun film:
„Bugonia”;
„F1”;
„Frankenstein”;
„Hamnet”;
„Marty Supreme”;
„One Battle After Another” (CÂȘTIGĂTOR);
„The Secret Agent”;
„Sentimental Value”;
„Sinners”;
„Train Dreams”.
Cel mai bun actor într-un rol principal:
Timothée Chalamet, „Marty Supreme”;
Leonardo DiCaprio, „One Battle After Another”;
Ethan Hawke, „Blue Moon”;
Michael B. Jordan, „Sinners” (CÂȘTIGĂTOR);
Wagner Moura, „The Secret Agent”.
Cea mai bună actriță într-un rol principal:
Jessie Buckley, „Hamnet” (CÂȘTIGĂTOARE);
Rose Byrne, „If I Had Legs I’d Kick You”;
Kate Hudson, „Song Sung Blue”;
Renate Reinsve, „Sentimental Value”;
Emma Stone, „Bugonia”.
Cel mai bun actor într-un rol secundar:
Benicio Del Toro, “One Battle After Another”;
Jacob Elordi, „Frankenstein”;
Delroy Lindo, „Sinners”;
Sean Penn, „One Battle After Another” (CÂȘTIGĂTOR);
Stellan Skarsgård, „Sentimental Value”.
Cea mai bună actriță într-un rol secundar:
Elle Fanning, „Sentimental Value”;
Inga Ibsdotter Lilleaas, „Sentimental Value”;
Amy Madigan, „Weapons” (CÂȘTIGĂTOARE);
Wunmi Mosaku, „Sinners”;
Teyana Taylor, „One Battle After Another”.
Cel mai bun regizor:
Chloé Zhao, „Hamnet”;
Josh Safdie, „Marty Supreme”;
Paul Thomas Anderson, „One Battle After Another” (CÂȘTIGĂTOR);
Joachim Trier, „Sentimental Value”;
Ryan Coogler, „Sinners”.
Cel mai bun scenariu original:
„Blue Moon”;
„It Was Just an Accident”;
„Marty Supreme”;
„Sentimental Value”;
„Sinners” (CÂȘTIGĂTOR).
Cel mai bun scenariu adaptat:
„Bugonia”;
„Frankenstein”;
„Hamnet”;
„One Battle After Another” (CÂȘTIGĂTOR);
„Train Dreams”.
Cel mai bun film străin:
„The Secret Agent”;
„It Was Just an Accident”;
„Sentimental Value” (CÂȘTIGĂTOR);
„Sirat”;
„The Voice of Hind Rajab”.
Cel mai bun documentar:
„The Alabama Solution”;
„Come See Me in the Good Light”;
„Cutting Through Rocks”;
„Mr. Nobody Against Putin” (CÂȘTIGĂTOR);
„The Perfect Neighbor”.
Cel mai bun scurtmetraj documentar:
„All the Empty Rooms” – (CÂȘTIGĂTOR);
„Armed Only with a Camera: The Life and Death of Brent Renaud”;
„Children No More: Were and Are Gone”;
„The Devil Is Busy”;
„Perfectly a Strangeness”.
Cea mai bună imagine:
„Frankenstein”;
„Marty Supreme”;
„One Battle After Another”;
„Sinners” (CÂȘTIGĂTOR);
„Train Dreams”.
Cel mai bun scurtmetraj:
„Butcher’s Stain”;
„A Friend of Dorothy”;
„Jane Austen’s Period Drama”;
„The Singers” (CÂȘTIGĂTOR – EGALITATE);
„Two People Exchanging Saliva” (CÂȘTIGĂTOR – EGALITATE).
Cel mai bun film de animație:
„Arco”;
„Elio”;
„KPop Demon Hunters” (CÂȘTIGĂTOR);
„Little Amélie or the Character of Rain”;
„Zootropolis 2”.
Cel mai bun scurtmetraj de animație:
„Butterfly”;
„Forevergreen”;
„The Girl Who Cried Pearls” (CÂȘTIGĂTOR);
„Retirement Plan”;
„The Three Sisters”.
Cele mai bune efecte vizuale:
„Avatar: Fire and Ash” (CÂȘTIGĂTOR);
„F1”;
„Jurassic World Rebirth”;
„The Lost Bus”;
„Sinners”.
Cele mai bune costume:
„Avatar: Fire and Ash”;
„Frankenstein” (CÂȘTIGĂTOR);
„Hamnet”;
„Marty Supreme”;
„Sinners”.
Cel mai bun montaj:
„F1”;
„Marty Supreme”;
„One Battle After Another” (CÂȘTIGĂTOR);
„Sentimental Value”;
„Sinners”.
Cel mai bun machiaj și hairstyling:
„Frankenstein” (CÂȘTIGĂTOR);
„Kokuho”;
„Sinners”;
„The Smashing Machine”;
„The Ugly Stepsister”.
Cea mai bună coloană sonoră:
„Bugonia”;
„Frankenstein”;
„Hamnet”;
„One Battle After Another”;
„Sinners” (CÂȘTIGĂTOR).
Cel mai bun sunet:
„F1” (CÂȘTIGĂTOR);
„Frankenstein”;
„One Battle After Another”;
„Sinners”;
„Sirat”.
Cel mai bun cântec original:
„Dear Me” din „Diane Warren: Relentless”;
„Golden” din „KPop Demon Hunters” (CÂȘTIGĂTOR);
„I Lied to You” din „Sinners”;
„Sweet Dreams of Joy” din „Viva Verdi”;
„Train Dreams” din „Train Dreams”.
Cel mai bun casting (categorie nouă):
„Hamnet”;
„Marty Supreme”;
„One Battle After Another” (CÂȘTIGĂTOR);
„The Secret Agent”;
„Sinners”.
Cel mai bun design de producție:
„Frankenstein” (CÂȘTIGĂTOR);
„Hamnet”;
„Marty Supreme”;
„One Battle After Another”;
„Sinners”.