Capitala Norvegiei este pe cale să devină ceea ce puţini cred că ar fi posibil: un oraş fără maşini. În 2015, autorităţile din Oslo au anunţat că centrul oraşului va fi complet eliberat de autovehicule până în 2019, iar efectele se văd deja de pe acum.

O zonă semnificativ de mare din centrul capitalei norvegiene a devenit pietonală fără să se supere niciun şofer, mai ales că autorităţile au introdus o taxă de acces în centru pentru aceştia.

Cele mai radicale schimbări se văd în arhitectura străzilor: o mare parte dintre parcările de la suprafaţă au dispărut, iar până la sfârşitul acestui an autorităţile au de gând să elimine toate parcările de pe carosabil ca să facă loc pietonilor şi bicicliştilor. Astfel, străzile aglomerate devin bulevarde largi şi aerisite, pe placul locuitorilor.

Planurile Primăriei din Oslo sunt cu atât mai îndrăzneţe cu cât capitala norvegiană este unul dintre oraşele europene cu cea mai mare creştere a populaţiei, de circa 10.000 noi rezidenţi în fiecare an.