Gruparea teroristă al-Mourabitoune, adeptă a Statului Islamic, a publicat sâmbătă o înregistare video cu ostaticul român Iulian Gherguţ, 39 de ani, un agent de securitate răpit la 4 aprilie din nordul Burkina Faso, care face apel la autorităţi să negocieze cu răpitorii pentru eliberarea sa.
Potrivit agenţiei de ştiri Mediafax, înregistrarea video, care durează mai puţin de un minut, este primul semn de viaţă al ostaticului român, de la răpirea sa, la 4 aprilie, în apropierea unei mine de mangan din Tambao. În imagini, românul apare înconjurat de trei bărbaţi înarmaţi.
Exprimându-se în limba franceză, Iulian Gherguţ se prezintă, spune că este deţinut de al-Mourabitoune, la Tambao, în nordul statului Burkina Faso şi precizează că mesajul a fost înregistrat pe 18 august. Ostaticul se adresează familiei sale, prezentând numele mamei sale, apoi al tatălui său şi cerându-le să facă totul pentru a facilita eliberarea sa. El se adresează şi directorului societăţii Pan African Mineral, pentru care lucra în momentul răpirii, apoi Guvernelor din România şi Burkina Faso, implorând autorităţile să negocieze cu răpitorii pentru a obţine cât mai rapid eliberarea sa.
Iulian Gherguţ, responsabil cu securitatea minei de mangan din Tambao, situată în provincia Oudalan, în apropierea frontierelor cu Mali şi Niger, a fost răpit la 4 aprilie de cinci persoane înarmate, care au atacat un convoi aflat în misiune de patrulare. Un jandarm şi un şofer au fost răniţi în atacul comis în apropierea minei exploatate de Pan African Minerals, o filială a Timiş Corporation, compania omului de afaceri român Frank Timiş.
Mediafax mai precizează şi că Ministerul Afacerilor Externe a anunţat că Celula de criză interinstituţională care gestionează situaţia lui Gherghuţ studiază în regim de urgenţă autenticitatea materialului video publicat, confirmând, însă, că persoana care apare în înregistrare este cetăţeanul român.
În cazul în care autenticitatea materialului video se confirmă, lansarea unui astfel de mesaj în spaţiul public se înscrie în tiparul obişnuit al situaţiilor de acest gen.
"Celula de criză îşi va continua activitatea în acelaşi regim şi va colabora, în continuare, cu partenerii internaţionali ai României. Sub coordonarea acesteia, misiunile diplomatice române din regiune sunt în contact permanent cu toate autorităţile competente locale. De asemenea, reprezentanţii Celulei de Criză menţin legătura atât cu firma angajatoare, cât şi cu familia cetăţeanului român", se precizează în comunicatul MAE.
Răpirea cetăţeanului român a fost revendicată la jumătatea lunii mai de gruparea jihadistă salafistă Al-Mourabitoune, într-o înregistrare audio difuzată de agenţia mauritană Al-Akhbar, în care a îndemnat "Guvernul român să acorde atenţie serioasă negocierilor pe tema eliberării ostaticului".
Mesajul audio a fost difuzat în numele lui Adnan Abou Walid Sahraoui, care se prezintă drept liderul grupării, rivalul algerianului Mokhtar Belmokhtar. Cu această ocazie, Sahraoui şi-a reiterat jurământul de credinţă faţă de gruparea Stat Islamic, semnalând ruptura faţă de Mokhtar Belmokhtar, care şi-a redenumit recent gruparea al-Qaida în Africa de Vest.