OTL SA a organizat joi o conferinţă de presă pentru a prezenta rezultatele a două studii comandate pe perioada anului 2010. Unul dintre ele a fost comandat în luna mai a anului trecut şi făcut de Universitatea Partium în schimbul sumei de 49.920 de lei.

Studiul a urmărit să releve gradul de satisfacţie pe care îl au călătorii OTL, dar şi numărul acestora pe diferitele linii de tramvai sau autobuz.

Szekedi-Levente,-Universitatea-Partium1.jpgAstfel, potrivit concluziilor prezentate de lectorul universitar Szekedi Levente (foto), în zilele lucrătoare, aproape 40% din populaţia Oradiei foloseşte transportul în comun. Concret, 121.382 de orădeni circulă cu tramvaiele şi autobuzele din oraş în timp ce în weekend fluxul acestora scade la 48.779 de călători.

Maşini murdare

Parte a acestui studiu a fost şi descoperirea atitudinii călătorilor faţă de serviciile oferite de societatea de transport. Astfel, au fost făcute chestionare în tramvaie şi autobuze pe un număr de 632 de pasageri, dar şi un sondaj cu 828 de respondenţi la domiciliu.

"Se poate observa o atitudine generală bună faţă de serviciile OTL, dar apar nişte probleme", a spus Szekedi. Sondajul arată că 46,91% dintre cei chestionaţi sunt nemulţumiţi de gradul de confort din autovehiculele OTL, iar 60,27% se plâng de curăţenia precară din acestea. De altfel, urăţenia şi starea vehiculelor sunt indicate de către orădeni ca fiind principalele probleme ale transportului în comun. "Mulţi se mai arată nemulţumiţi şi de calitatea căilor de rulare, atitudinea controlorilor, dar uneori şi a vatmanilor sau şoferilor, dar şi de siguranţa în vehicule", a declarat Szekedi Levente.

15.000 de călători pe linia 14

Studiul i-a ajutat pe reprezentanţii OTL să descopere şi cum ar putea gestiona mai bine traficul autobuzelor. Astfel, zilnic în zilele lucrătoare cu şcoală, pe linia 14, care duce spre Universitate, au circulat 15.000 de călători, în timp ce pe alte linii nu se înregistrau nici 1.000 de pe zi.

La capitolul propuneri, orădenii ar vrea o linie directă de tramvai între Rogerius şi Nufărul, dar şi reintroducerea abonamentelor pe o singură linie. Întrebaţi dacă ar fi de acord cu introducerea troleibuzelor, aproape jumătate dintre cei chestionaţi s-au arătat de acord. "Pro" sunt şi în privinţa introducerii e-ticketing-ului, adică sistemului de călătorie electronic.

În cadrul studiului, Universitatea Partium a realizat şi focus-grup-uri în mai multe localităţi ale Zonei Metropolitane, pentru a descoperi cum se deplasează şi dacă au nevoie de mijloce de transport în comun. "Majoritatea celor intervievaţi se deplasează în oraş cu maşina personală. În special în zona Paleu şi Săldăbagiu nu există transport în comun", a declarat Szekedi Levente, adăugând că "în unele comune, primarii au interese să ne se extindă OTL-ul în judeţ", fără însă să menţioneze care sunt acestea.

Carmen Tocuţ, purtătorul de cuvânt al OTL, a declarat că rezultatele studiilor vor fi folosite pentru viitoarele investiţii ale societăţii de transport. "Informaţiile obţinute vor fi folosite pentru următoarele achiziţii de mijloace de transport pe care intenţionăm să le facem în 2011, cu scopul înfiinţării sau desfinţării staţiilor sau liniilor de autobuz, dar şi pentru alte investiţii pe care le vom face", a spus aceasta.

Tramvaie cu zgomot

Cel de-al doilea studiu cerut de OTL a fost referitor la măsurarea gradului de vibraţii şi zgomot provocate de circulaţia tramvaiului şi a fost efectuat de cadrele Facultăţii de Inginerie Managerială şi Tehnologică din Universitatea Oradea. "Am dorit să determinăm nivelul de zgomot şi vibraţii înainte şi după reabilitarea liniilor de tramvai şi a zonei dintre Podul Dacia, Centrul Civic şi Piaţa 1 Decembrie", a declarat profesorul Florin Blaga.

Astfel s-a descoperit că zgomotele provocate de tramvaie înainte era la un nivel mare de aproximativ 80 de decibeli. "În urma reabilitării, acestea au scăzut cu peste 10 decibeli", a spus Florin Blaga. În ceea ce priveşte vibraţiile provocate, acestea au scăzut în unele locuri chiar şi cu peste 60% după schimbarea liniilor de rulare.

Întrebat dacă zgomotele pe care tramvaiele orădene le provoacă sunt peste nivelul permis de Uniunea Europeană, profesorul nu s-a exprimat clar. "Nivelul permis este de aproximativ 50 de decibeli, însă, metodele de calcul la nivel european sunt diferite, se măsoară şi zi şi noapte şi se face o medie. Noi am măsurat zgomotul care se produce chiar lângă liniile de tramvai", a afirmat Blaga.

Concluziile, potrivit acestuia, sunt clare: pentru ca zgomotul şi vibraţiile să fie mai mici trebuie înlocuite liniile şi schimbate unele garnituri uzate.