Societatea de transport local renunţă la chioşcuri şi pune automate. "Începând de luni, 19 august 2013, călătorii îşi vor putea procura titluri de călătorie de la automatul care va fi montat în staţia Cantemir. Începând cu aceeaşi dată, punctul de vânzare din staţia Cantemir se va închide", arată un comunicat al societăţii.

Din aceeaşi zi, orădenii din Rogerius vor avea un nou punct de preluare a datelor pentru personalizarea cardurilor de călătorie, destinat pensionarilor. Acesta va fi situat în incinta Centrului Multifuncţional Rogerius 2, situat pe strada Ep.Ioan Suciu nr.1, lângă Orăşelul Copiilor.

"Punctul va fi deschis în zilele de luni până vineri, între orele 8.00 şi 16.00, iar sâmbătă şi duminică va fi închis", arată comunicatul OTL.