Societatea de transport OTL a anunţat că din 11 aprilie se modifică programul de funcţionare a Autogării Nufărul.

Autogara va fi deschisă de luni până vineri între orele 5 şi 21, în timp ce sâmbata şi duminica orarul de funcţionare va fi între 5.30 şi 21.

Până acum, Autogara Nufărul funcţiona după programul 6-22, însă unii operatori au introdus curse care pleacă mai devreme.

"Sunt curse care pleacă după ora 5, aşadar am decis ca Autogara să fie deschisă de la acea oră. Totodată nu există curse după ora 21", a declarat Carmen Tocuţ, purtătorul de cuvânt al OTL.