Oradea Transport Local a anunţat că în zilele de 31 octombrie, 1 şi 2 noiembrie va suplimenta cursele din şi înspre Cimitirul Municipal. Concret, în aceste zile se vor executa curse rapide pe relaţia Piaţa Unirii - Cimitirul Municipal - Piaţa Unirii între orele 9 şi 19, cu posibilitatea ca acest interval să fie modifica în funcţie de fluxul de călători.

"Bilete de călătorie se vor putea procura, în zilele menţionate, de la punctul mobil care va fi amplasat în staţia Cimitirul Municipal între orele 12 şi 19", se precizează într-o informare a OTL.

Pe de altă parte, operatorul de transport în comun face cunoscut faptul că, de la 1 noiembrie, orarul mai multor puncte de preluare a datelor în vederea personalizării cardurilor de călătorie va fi modificat. Drept urmare, la punctul din Auchan se vor putea face carduri de miercuri până duminică, între orele 12 şi 20, luni şi marţi acesta fiind închis.

Centrul Multifuncţional pentru Persoane Vârstnice Rogerius va fi deschis de luni până miercuri între orele 8 şi 16, iar punctul de pe Duiliu Zamfirescu va fi deschis de miercuri până vineri între orele 8 şi 16.