Nu mai puțin de o tonă de gălbenuș de ou lichid cu pesticide a fost descoperit de inspectorii sanitari pentru siguranța alimentelor din Timiș.

Potrivit Digi24.ro, cele 1.000 de kg de gălbenuş de ou lichid au fost contaminate cu Fipronil, provenit din Germania. „Lotul respectiv a fost reţinut în depozitul unităţii unde fusese distribuit, nicio cantitate din acest produs nu a ajuns la comercializare. Cele 1.000 de kg vor fi neutralizate prin incinerare. Toate structurile teritoriale judeţene sunt în alertă pentru a acţiona în cel mai scurt timp, în cazul în care se vor primi noi notificări privind ouăle contaminate cu Fipronil", precizează ANSVSA, conform sursei citate.

Controlul a fost demarat ca urmare a alertei transmise de Comisia Europeană, care a transmis că „Este necesar ca toate statele membre să fie vigilente în ceea ce priveşte produsele utilizate pentru controlul acarianului roşu în unităţile de păsări pentru a se asigura că nu au loc tratamente cu substanţe neautorizate”.

"Între ANSVSA şi reprezentaţii asociaţiilor crescătorilor de păsări din ţara noastră, există un permanent schimb de informaţii privind evoluţia, la nivel european, a situaţiei ouălor contaminate cu Fipronil", adaugă ANSVSA, menţionând că face deja activităţi de control în fermele avicole.

Se pare că nici un ou contaminat nu a ajuns să fie comercializat în România. ANSVSA mai spune că monitorizează atent această situaţie.