Ordonanţa 14/2017, cea prin care este abrogată modificarea Codului Penal, a fost adoptată marți în plenului Senatului. La rândul său, ordonanţa 13 va intra astăzi, în dezbatere, în comisia juridică a Senatului.

Potrivit Digi24.ro, Senatul a adoptat OUG 14 cu unanimitate de voturi. Mai exact cu 118 voturi „pentru”  și niciun vot „împotrivă”.

Sursa citată mai scrie că ședința a fost tensionată în plenul Senatului. PNL a cerut suspendare ședinței și votarea la pachet a celor două ordonanțe, 13 și 14, într-o ședință comună. Așadar, ei cer voturi simultane de respingere a OUG 13 și de adoptare a OUG 14, după ce Șerban Nicolae nu a exclus ca prima ordonanță să fie și ea adoptată.

Vlad Alexandrescu, senator USR: ”Aș dori să vă propun suplimentarea ordinii de zi în plen cu privire la legea de respingere a OUG 13 în Senat. Există probleme cu OUG 14, posibile probleme de constituționalitate. Colegii de la Comisia Juridică au găsit înțelegere de a introduce amendamente care să o ferească de probleme de constituționalitate, dar mai râmân probleme de constituționalitate în ceea ce privește OUG 14. Guvernul a abrogat ordonanța 13, pentru ca această abrogare să fie efectivă, în Constituție se spune foarte clar că o ordonanță supusă Parlamentului se aprobă sau se respinge printr-o lege. Mi se pare foarte important să ne pronunţăm în plen în privința legii de respingere a OUG 13 și să nu creăm o fereastră de timp pe discuția între OUG 13 și 14. Ele trebuie să meargă împreună. Ca o dovadă de bună credință a majorității PSD și ALDE, vă rog să fiți de acord cu ordinea de zi pentru a discuta și ordonanța de respingere. Nu e necesară nicio consultare în comisia juridică, pentru că acest consult vizează o ordonanță abrogată”.

Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului: „Am vagă senzație că intrați într-un teren delicat, pe care nu prea îl stăpâniți. Am remarcat inadvertențele. Una e ca OUG 13 are avizul CSM. CCR s-a pronunțat foarte clar că nu e nevoie de aviz. Materializând intenția dvs. am cădea în ridicol. Ce să respingem? O OUG abrogată și care nu există?”

Şerban Nicolae, senator PSD: ”Am ascultat o lungă pledoarie inutilă, care face abstracție de procedurile regulamentare, dar și de informații esențiale. Nu suntem sesizaţi cu nicio ordonanţă, ci cu proiecte de lege de aprobare a OUG 13 și aprobare a OUG 14. Din acest punct de vedere, nu s-a pronunțat nicio instituție din cele menționate. Chiar dacă s-ar fi pronunțat, nu înseamnă că nu puteam face consultări. Ar fi ilogic că spunem că nu putem face consultări pentru că nu s-a dat preaviz. Am anunțat că vom face azi o primă dezbatere cu membrii comisiei pe cele trei proiecte: aprobare OUG 13, proiectul privind grațierea și proiectul privind modifările la legea 254/2013, urmând ca pe 21 să avem o dezbatere, invitând și instituțiile publice. Mi se pare că ni se propune o scamatorie să anunțăm instituțiile publice că vor fi consultate pe 21 februarie, și să-i anunțăm pe 14 că ne-am pronunțat deja”