Orădeanul Ovidiu Pop, autorul a mai multe volume care prezintă Oradea şi judeţul Bihor cu ajutorul imaginilor, a lansat, joi, în sala de evenimente a restaurantului Queens, cea de-a cincea ediţie a "Monografiei ilustrate a judeţului Bihor". Aceasta conţine imagini noi în proporţie de 30%, realizate inclusiv din aer, dar şi anumite completări la descrierile monumentelor prezentate.

La eveniment au participat câteva zeci de persoane, printre care jurnalişti, colaboratori şi prieteni de-ai autorului, dar şi oameni politici, precum Pasztor Sandor, Csuzi Istvan şi Mircea Matei, candidaţi la alegerile parlamentare.

Pentru prima oară, autorul a ales ca lansarea să fie dublată de o proiecţie a câtorva imagini reprezentative din ediţia revizuită a cărţii, caracterizată de Aurel Chiriac, directorul Muzeului Ţării Crişurilor, ca fiind "o istorie în imagini a judeţului". "Selecţia de imagini este una responsabilă, sunt prezentate valori patrimoniale şi naturale ale acestor locuri, iar textele sunt riguroase şi am încercat să fie şi obiective", a declarat Chiriac. Directorul este, de altfel, coordonatorul lucrării şi semnează şi introducerea volumului, în fapt o prezentare a istoriei judeţului Bihor.

Invitată să descrie, la rându-i, ediţia revizuită a cărţii, Ramona Novicov, critic de artă, a lăudat aspectul volumului, dar şi pe autorul ei. "Ovi este omul timpului său. Tot ceea ce face face cu tenacitate, ghidat de onestitate şi de o dorinţă sinceră de a face cunoscute lucrurile pe lângă care multă lume trece foarte rapid", le-a spus Novicov celor prezenţi.

Înainte să vorbească despre noua ediţie, Ovi Pop, cel responsabil pentru 90% dintre fotografiile prezentate în monografia ilustrată, le-a mulţumit colaboratorilor săi Aurel Chiriac, Rodica Petrea, Dumitru Sim, dar şi unor fotografi precum Andrei Posmoşanu, care l-au ajutat în adunarea unor imagini sugestive din zonele turistice ale judeţului.

Ediţia a V-a a Monografiei ilustrate a Judeţului Bihor cuprinde imagini cu monumentele din judeţ, cu clădiri reprezentative din fiecare localitate, dar şi din viaţa culturală şi artistică a acestor comunităţi. La final, autorul a dedicat un capitol turismului, unde prezintă imagini din avion, dar şi de detaliu din zonele muntoase, peşteri, cascade, mori de apă, dar şi din Băile Felix şi 1 Mai.

Pe de altă parte, directorul MŢC, Aurel Chiriac, a mai subliniat că, deşi în 2006, la apariţia primului volum, Consiliul Judeţean a lansat ideea, autorii au încercat să se delimiteze de sfera politicului, iar tocmai de aceea nu există niciun "cuvânt înainte" din partea vreunui reprezentant al autorităţilor locale. "Există 100 de exemplare comandate de CJ care au un mesaj de la preşedintele CJ, Cornel Popa, dar acestea au fost tipărite special pentru instituţie", l-a completat Ovi Pop. De altfel, volumul, tipărit pe o hârtie de calitate superioară, nu conţine nici publicitate.

"Monografia ilustrată a judeţului Bihor" a fost tipărită la editura Duran's în 1.500 de exemplare, unul costând 130 de lei. Acestea pot fi cumpărate de la Librăria Gutenberg, din lanţul de magazine King Art, de la chioşcurile noi de pe Corso, dar pot fi şi comandate, la firma Duran's.