După mulţi ani în care n-a investit deloc în infrastructura de măsurare a calităţii aerului din Bihor, Ministerul Mediului a făcut un mic pas înainte: a achiziţionat o staţie pentru măsurarea nivelului de ozon.

"Este o staţie suburbană, care măsoară exclusiv concentraţia de ozon. A fost amplasată în curtea Grădiniţei Pinocchio din Haieu", a declarat Daniela Bocioc, specialist în cadrul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bihor.

Ozonul (O3) este un gaz care, concentrat în stratosferă, asigură protecţie împotriva radiaţiilor solare. La nivelul solului, însă, provoacă iritarea tractului respirator şi a ochilor. 
Ozonul apare în urma fotolizei (descompunerea chimică sub acţiunea luminii) unor compuşi chimici, precum hidrocarburi şi azotaţi. Altfel spus, poluanţi deja existenţi în atmosferă, în lumina soarelui, se transformă în O3, gaz considerat vinovat în Europa pentru moartea prematură a 20.000 de oameni anual. 

Instalaţi la finalul verii, senzorii au înregistrat până acum valori nepericuloase de ozon. Culmea este că deja au fost opriţi, pentru că aparatul de aer condiţionat din staţie s-a defectat, iar Ministerul Mediului trebuie să trimită firma contractată pentru mentenanţă să-l repare.