A mai rămas o lună până când orădenii care stau la case vor începe să arunce deşeurile în cinci fracţii, iar asta înseamnă că au nevoie de recipiente pentru sticle şi de saci pentru hârtii şi cartoane.

Primăria Oradea, operatorul de salubritate RER Vest şi firma care administrează depozitul de deşeuri, Eco Bihor, le oferă gratuit orădenilor aceste recipiente. Cei care nu au reuşit să le ridice în cele trei săptămâni în care RER Vest le-a distribuit gratuit în toată parcările magazinelor Lidl din Oradea sunt aşteptaţi, din această săptămână, la punctele de colectare separată din oraş sau la sediul firmei de salubritate.

Reguli noi

De la începutul lunii iulie, în Oradea, deşeurile vor fi colectate în cinci fracţii. Pe lângă deşeurile biodegradabile, care trebuie să ajungă în pubelele maro (fără saci din plastic), şi deşeurile menajere reziduale din pubelele negre, orădenii care locuiesc la case nu vor mai strânge deşeurile reciclabile laolaltă, ci le vor separa. 

Plasticul şi metalele se vor arunca în sacii sau pubelele galbene, hârtiile şi cartoanele în saci de culoare albastră, iar ambalajele din sticlă într-un recipient verde, de tip găleată. 

Pentru cele două fracţii noi, orădenii primesc gratuit găleata verde, respectiv sacii albaştri. În luna mai, timp de trei săptămâni, RER Vest a desfăşurat o campanie de distribuire a acestora, în parcările magazinelor Lidl din Oradea. 

RER vă aşteaptă!

Această acţiune s-a încheiat, iar orădenii care nu şi-au dus încă acasă recipientele şi sacii pentru reciclabile trebuie să ştie că RER Vest continuă să le distribuie, dar în alte locuri: la centrele de colectare separată din oraş şi la sediul firmei de salubritate.

"Clienţii RER Vest îşi pot ridica acest pachet de la punctele de colectare separată de pe străzile Thurzo Sandor şi Uzinelor, de luni până sâmbătă, între orele 8 şi 20. Cei care aleg să meargă la Biroul Contracte, de pe strada Tudor Vladimirescu nr. 79 (intrare din str. W. Shakespeare) vor putea să îşi ridice găleata şi sacii albaştri luni, miercuri şi vineri între orele 8 şi 16, iar marţi şi joi între 8 şi 17", a transmis compania de salubritate.

Indiferent unde aleg să meargă, orădenii trebuie să prezinte cartea de identitate a titularului contractului. Pe lângă rola cu saci albaştri şi găleata verde, vor primi şi o nouă rolă cu saci galbeni, dar şi calendarul colectării deşeurilor.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!