Putea să-şi aleagă o slujbă de birou - funcţionar, contabil, notar. Adică una care să nu-l pună niciun moment în pericol. Fascinat, însă, de cauzele adevărate ale conflictelor internaţionale, dar şi de modul în care oamenii pot interveni paşnic pentru a le rezolva, după ani de pregătire temeinică, Sabin Mureşan s-a "aruncat" în mai multe zone periculoase de pe Glob, cu un singur scop: să ajute.

Deşi e conştient că pacea nu este nici incitantă, nici atractivă, nici la modă, "lucrătorul pentru pace" pregăteşte, totuşi, cursuri şi seminarii practice de rezolvare a conflictelor, care să îi educe pe orădeni. E propriul lui "război". Cel pentru pace.

Chemarea păcii

Născut în Târgu Mureş, Sabin Mureşan, 35 de ani, a fost implicat de tânăr în acţiuni de voluntariat, lucrând alături de Cercetaşii României. Pasionat de natură, de căţărări şi chitară clasică, a mai lucrat timp de patru ani şi la două posturi de radio din oraşul natal. Nu era, însă, chemarea lui. În 2001, la Cluj a auzit întâmplător de Institutul Român pentru Pace (PATRIR), proaspăt înfiinţat, şi s-a înfăţişat împreună cu soţia sa la primul training al organizaţiei, axat pe conflicte, prevenirea lor şi ameliorarea lor prin mijloace paşnice.

"M-a impresionat că am găsit nişte instrumente care mă învăţau să răspund provocărilor din comunitate într-un mod paşnic", povesteşte Sabin. Decis să continue explorarea, s-a alăturat echipei PATRIR, ajungând apoi director executiv al organizaţiei şi coordonator de programe, funcţii care i-au dat posibilitatea să înveţe de la specialişti europeni complexul subiect, bazându-se în primul rând pe exemple practice.

Fuga din Irak

În 2004, când în Irak războiul era oficial încheiat, Sabin a decis să se înscrie într-un program al ONG-ului ceh "People in need" şi să meargă în oraşul Al Amarah. După ce timp de o lună s-a pregătit la Praga, inclusiv pentru situaţii de luare de ostatici ori atac armat, alături de alţi români şi cehi, a început lucrul cu ONG-uri irakiene, învăţându-le cum pot porni programe de ajutorare, în special a femeilor. Aici, urmele războiului erau evidente, iar sărăcia, nesiguranţa şi frica - realităţile cotidiene. Mamele, de pildă, se înarmau ca să-şi ducă micuţii la şcoală, înspăimântate de gândul unor răpiri.

La o lună după sosirea lor, grupările religioase locale au comandat o serie de atacuri, care i-au vizat inclusiv pe reprezentanţii ONG-urilor. "Localnicii ne-au ajutat să scăpăm. Ne-am refugiat într-o bază militară britanică, care timp de trei nopţi a fost atacată continuu. Aici cred că a fost cel mai periculos", povesteşte Sabin, care în acele momente nu mai ştia de frică. Deşi plecase în Irak cu idealuri mari, românul a învăţat rapid că pacea nu este întotdeauna dorită.

Pionier

Întors dintr-o zonă extrem de periculoasă, Sabin a aprofundat studiul despre conflicte tot alături de ONG-uri internaţionale, căci în România nu există o şcoală a lucrătorilor pentru pace. "Termenul de peaceworker nu există în nomenclatorul de meserii din ţară. Un lucrător pentru pace lucrează în zone de conflict, pe proiecte care construiesc pacea. Gama e largă: forţe civile de menţinere a păcii, programe de educaţie pentru pace, mediere, negociere, dialog între comunităţi. Mitul negociatorului care rezolvă toate problemele dintr-un teatru de război este fals. Sute sau mii de oameni lucrează, de fapt, pentru construirea păcii", explică tânărul.

Din experienţă, Sabin ştie că, de fapt, multe dintre conflicte nu sunt ceea ce par a fi. Iar identificarea adevăratelor nevoi ale părţilor implicate reprezintă primul pas pentru aplanarea acestora. "Multe dintre familiile victimelor din 11 septembrie au făcut demonstraţii spunând că nu vor invadarea Afganistanului şi a Irakului, fiindcă nu îi ajuta cu nimic", zice peaceworker-ul.

Oamenii de protecţie

Chiar dacă experienţa din Irak a fost una dezamăgitoare, Sabin nu s-a lăsat descurajat. În 2007, după ce mai participase la proiecte de scurtă durată în Transnistria, Burundi ori Kenya, bărbatul a plecat în Filipine, alături de organizaţia Nonviolent Peaceforce. În Mindanao, bătălia se dădea între grupările musulmane, care revendicau insula, şi autorităţi, victimele fiind însă locuitorii filipinezi. Privită iniţial doar ca o curiozitate, echipa lui Sabin a reuşit să se apropie de localnici, având şi un plan bine pus la punct.

Fiindcă au fost acceptaţi cu un mandat de menţinere a păcii de toate părţile implicate, de multe ori simpla prezenţă a pacificatorilor oprea izbucnirea vreunui atac. "Noi am încercat să ne plasăm în cele mai fierbinţi zone, ştiind că nimeni n-ar vrea să ne rănească. În jurul nostru se creau zone de protecţie". Mai mult, studiind metodele de atac ale insurgenţilor, ONG-iştii au putut, în repetate rânduri, să le strice planurile. Le explicau de exemplu localnicilor cum unele grupări lansau doar zvonuri că urmează un atac armat, dorind de fapt ca filipinezii să plece din casele lor, lăsându-şi avuţia gata să fie prădată.

Societate de la zero

După un an, Sabin s-a întors în România, afectat de clima foarte diferită de cea cu care se obişnuise. În 2009, însă, s-a "înrolat" din nou. De data asta în Africa, în Sudan, ţară încercată de zeci de conflicte. Cel mai mare dintre ele, care i-a opus pe foştii sclavi din sud exploatatorilor din nord, a cauzat, vreme de jumătate de veac, până în 2005, moartea a 4 milioane de sudanezi. Trimis de Serviciul de Dezvoltare German, Sabin a coordonat o echipă care îşi propunea sprijinirea reconstrucţiei societăţii.

"După războaie, cei din sud au pierdut două generaţii întregi de adulţi, cu tot cu obiceiuri, cunoştinţe practice, meserii. Noi am început proiecte care vizau dialogul între triburile rivale, pregătirea ONG-urilor locale, dar şi iniţiative simple. Spre exemplu, observând că femeile din 7-8 triburi se întâlneau la resursa de apă, am organizat acolo un fel de clacă, unde să cânte, să gătească şi, în fond, să se apropie", povesteşte peaceworker-ul.
În timp ce ajuta alte familii, soţia lui, Ina, era acasă. Căci, deşi este şi ea colaboratoare a PATRIR şi l-a însoţit în câteva ţări, Sabin a evitat s-o ducă în zone periculoase.

Pace între orădeni

În Sudan a stat cel mai mult, aproape doi ani, iar asta l-a marcat serios. "De fiecare dată când stau în zone de conflict mi se încarcă mintea şi sufletul cu poveştile copiilor supravieţuitori ai unor atacuri, cu cele ale răniţilor. Am decis să iau o pauză", povesteşte Sabin. Vrând un loc liniştit unde să-şi crească copilul pe care-l plănuiau, soţii Mureşan s-au mutat la Nojorid, unde şi-au luat o casă, convinşi de nişte prieteni bihoreni. Le-au fost de ajutor banii "suficienţi" câştigaţi de el pentru munca de peaceworker, deşi în unele cazuri a lucrat şi fără să fie plătit.

Acum însă, că fetiţa lor a împlinit 10 luni, Sabin se arată gata să revină la munca sa. Dar în ţară, departe de teatrele de război. Împreună cu colegii de la PATRIR a început să dezvolte seminarii practice pe tema conflictelor, pe care să le susţină la Oradea şi Cluj. "Cunoştinţele mi-au cerut deja să ţin unul şi a avut rezultate. Ne vom axa pe rezolvarea mai multor tipuri de conflicte: la muncă, în familie, între părinţi şi copii, cu accentul, bineînţeles, pe nonviolenţă", povesteşte el. Uşor idealist, Sabin şi-ar dori să vină la seminarii oameni care vor singuri o schimbare, nu oameni pe care trebuie să-i convingă. Căci, în 10 ani de când e lucrător pentru pace, a învăţat multe. Mai ales că pacea nu se poate face cu forţa...

04 concert.jpgMUZICĂ DE SUFLET
Pacificator cu chitara

De când s-a întors din zonele de conflict, Sabin Mureşan a avut timp şi de alte pasiuni. La Vadu Crişului, pe terenul unui prieten, a încercat agricultura ecologică, iar la Oradea a participat la diferite evenimente cântând la chitara clasică. Proiectul său muzical s-a concretizat într-un album numit "Dulce de dragoste", inspirat din experienţele personale. În plus, după ce în 2007 a scris o carte despre experienţa din Irak, numită "Prin război spre pace", Sabin lucrează acum la un volum care să adune mai multe poveşti întâlnite în misiunile sale.