Sezonul plantărilor continuă în Bihor. La inițiativa asociației Eco Forest Life și a Departamentului de Silvicultură și Inginerie Forestieră al Universității din Oradea, peste 100 de voluntari din cadrul companiei Celestica au plantat, vineri, 5.000 de puieți pe un hectar de teren de la marginea satului Ineu, pus la dispoziție de primăria comunei cu același nume.
Puieții vor fi îngrijiți de ONG și de studenții orădeni, care astfel își vor consolida informațiile teoretice învățate la facultate, iar peste un deceniu, ei, voluntarii care au participat la acțiunea de plantare și comunitatea locală se vor putea bucura de pădurea astfel creată, dar fără ca ea să fie vizată de activitățile specifice silvicultorilor, adică de tăieri de arbori. Din acest motiv, acțiunea a și fost denumită „Pădurea Comunitară Ineu”.
„S-au ales specii valoroase, precum nuc negru, stejar pedunculat și stejar roșu, contribuind astfel la formarea unei păduri ce va oferi beneficii de durată comunității și biodiversității locale”, a declarat Ruben Budău, președintele Eco Forest Life și conferențiar universitar în cadrul Facultății de Protecția Mediului.
Pe lângă rolul didactic și comunitar, proiectul are și valențe științifice. De pildă, speciile de puieți alese sunt mai rar plantate, dar inițiatorii acțiunii au vrut tocmai să afle cum se dezvoltă ele în această zonă a județului. De asemenea, studenții și profesorii fac analize de sol, pentru a afla ce caracteristici are acesta.
Totodată, voluntarii au folosit un produs inovativ, menit să asigure umiditatea necesară puieților în perioadele de secetă. Disponibil sub formă de cristale, produsul cu pricina, denumit Aqua Gel, se transformă, în contact cu apa, într-un gel care își mărește volumul și reține apa pentru mai mult timp. Astfel, chiar și în perioade de secetă, puieții ar trebui să aibă parte de umiditate.
În toamnă, studenții orădeni vor face inventarul puieților din pădurea comunitară, pentru a afla câți au supraviețuit căldurii de peste vară, iar ulterior vor face și completări, dacă va fi nevoie.
„Această pădure nu este doar un dar pentru natură, ci și o investiție pentru generațiile viitoare”, au mai transmis inițiatorii proiectului.
ONG-ul ia în calcul să mai amenajeze astfel de păduri comunitare și în alte zone din Bihor.