Un cetăţean român de 50 de ani este acuzat de procurorii francezi că a declanşat un incendiu uriaş, pe 16 ianuarie, în localitatea Orvault din nord-vestul Franţei.

Bărbatul de 50 de ani lucra ca electrician al campingului şi ar fi realizat un branşament ilegal la reţeaua de curent, scrie site-ul stirileprotv.ro.

Flăcările au distrus un întreg camping de rulote, făcând scrum 109 maşini şi rulote. Paguba a fost evaluată de procurorii francezi la 3 milioane de euro. Din fericire, nu au fost şi persoane rănite.

Românul a fost audiat săptămâna aceasta şi şi-a recunoscut vina. El riscă acum 4 luni de închisoare cu suspendare, pentru distrugere involuntară.