Un incendiu devastator a avut loc, în noaptea de miercuri spre joi, la o casă din Calea Mare, comuna Lăzăreni, o casă fiind în întregime distrusă.

Potrivit unui comunicat transmis joi de ISU Bihor, apelul la 112 s-a făcut la două minute după miezul nopții. Când pompierii din 1 Mai au ajuns acolo, toată casa era cuprinsă de flăcări. Mai mult, focul amenința să se extindă la casa vecină, aflată la circa 1,5 metri distanță.

„Pompierii au reușit lichidarea incendiului în limitele găsite, evitând propagarea acestuia la clădirea din apropiere. Din fericire, nu au existat persoane rănite”, a transmis ISU Bihor.

Cercetările făcute de pompieri arată că focul a fost, cel mai probabil, generat de un aparat frigorific lăsat sub tensiune.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!