Palatul Baroc din Oradea primeşte din nou vizitatori. O aripă a imensei clădiri ridicate în stil baroc în secolul XVIII a fost reabilitată şi în interior, iar la finalul săptămânii trecute în ea a fost vernisată o expoziţie cu obiecte de patrimoniu ecleziastic din tezaurul Episcopiei Romano-Catolice de Oradea

La vernisaj

Colecţia de artă religioasă a fost vernisată în cadrul unui eveniment găzduit de episcopul Böcskei László şi la care au participat, între alţii, Potápi Árpád János, secretar de stat responsabil pentru politici naţionale ale Ungariei, Hegedűs Csilla, secretar de stat în cadrul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, primarul Oradiei, Florin Birta, episcopul greco-catolic de Oradea Virgil Bercea, precum şi directorul Muzeului Ţării Crişurilor, Aurel Chiriac. 

Cei prezenţi au primit explicaţii despre felul în care a fost amenajată zona care prezintă patrimoniul eparhiei de Oradea din partea muzeografului Lakatos Attila. Prima expoziţie din Palatul Baroc reabilitat a fost realizată cu sprijin din partea Muzeului Naţional de Istorie a României. 

Dorinţa episcopului 

Palatul Episcopal Romano-Catolic din Oradea prezintă un patrimoniu ecleziastic de peste 250 de ani, dar şi o colecţie de artă bisericească valoroasă cu o vechime de aproape patru secole. 

Acestea au prins contur la mijlocul secolului al XVIII-lea prin voinţa episcopului Patachich Ádám şi prin contribuţia arhitectului austriac Franz Anton Hillebrandt.

"Scopul episcopului Patachich a fost acela de a face ca palatul ce poartă trăsăturile barocului austriac târziu, să nu fie doar reşedinţă episcopală, ci şi un centru cultural-artistic, care să contribuie la renaşterea Oradiei în perioada de după ocupaţia otomană. Moştenirea Sfântului Ladislau ne obligă: Oradea a fost un loc de pelerinaj recunoscut în Europa, este locul de veci al mai multor capete încoronate şi un important centru al umanismului", transmit reprezentanţii Episcopiei Romano-Catolice. 

Piese de tezaur

Aspiraţiile episcopului Patachich Ádám se reflectă în sălile pictate şi restaurate, dar şi în capela episcopală decorată de către pictorul bavarez Johann Nepomuk Schöpf. În acest concept se încadrează perfect şi sala festivă de secol XIX, dedicată Sfântului Ladislau şi marilor făuritori ai diecezei.

Cea mai veche piesă a colecţiei de artă ecleziastică este piatra de altar pe care episcopul Benkovich Ágoston a celebrat pentru prima oară sfânta liturghie după retragerea turcilor în secolul al XVII-lea. Acesta este momentul de început al renaşterii moderne a bisericii romano-catolice în Oradea.

În numai un secol au fost reconstruite bisericile, comunităţile, a fost reorganizată educaţia populaţiei, biserica asumându-şi şi asigurarea asistenţei sanitare şi sociale. Majoritatea artefactelor cu caracter sacral care stau la baza colecţiei au fost realizate în această perioadă.

Vizite ghidate

În cadrul expoziţiei deschise la primul etaj al palatului pot fi admirate cele mai semnificative piese de pictură şi portretistică începând cu perioada renaşterii şi până în secolul al XIX-lea. Se regăsesc aici şi exponate liturgice, un loc important revenind unui excepţional artefact de tip baroc, şi anume monstranţa Polentari

Este prezentată şi o parte a colecţiei de textile liturgice din secolele XVIII-XIX, care conţine piese valoroase la nivel european, precum ornatul catedralei donat de către Maria Tereza, setul de veşminte liturgice realizate la Roma pentru episcopul Lipovniczky István. Pe lângă obiectele sacre, vizitatorii pot vizita şi salonul din Oradea al împăratului Franz Joseph şi al reginei Elisabeta.

Expoziţia - amenajată la etajul I al aripii de clădire recent renovate - va putea fi vizitată cu ghidaj pe baza unei programări prealabile în zilele de marţi, joi şi sâmbătă (câte două vizite în fiecare dintre cele trei zile desemnate, la ora 11.00 respectiv la ora 15.00).

Rezervările se pot face la numărul de telefon 0359.433.401 sau pe e-mail tourinfo@varad.org. 

În cinstea Sfântului Ladislau

În a doua jumătate a anului 2021, la parterul clădirii va fi inaugurată o expoziţie comemorativă în cinstea Sfântului Ladislau, precum şi a episcopilor martiri ai diecezei: Fericitul Bogdánffy Szilárd, Fericitul Scheffler János, respectiv Fericitul Apor Vilmos.

Expoziţiile de artă modernă şi contemporană, precum şi alte expoziţii tematice periodice vor fi amenajate în viitorul apropiat la etajul doi al palatului, acolo unde va funcţiona şi un modern centru de conferinţe.

Lucrările de renovare a Palatului Baroc se apropie de final, urmând ca în toamnă să aibă loc un eveniment de deschidere a întregului imobil, cu toate noile sale funcţiuni. Reabilitarea palatului atât în interior, cât şi în exterior este făcută cu bani de la Guvernul Ungariei.