Recent reabilitat după incendiul din 2018, Palatul Episcopal Greco-Catolic din centrul Oradiei, preluat de municipalitate în administrare, a fost iluminat în roz, cu ocazia Zilei mondiale a luptei împotriva cancerului la sân. În anii trecuţi, pentru a atrage atenţia asupra acestei grave boli, în Oradea au fost iluminate alte clădiri reprezentative ale orașului, cum ar fi cea a Teatrului.
Evenimentul a avut loc joi seară, fiind organizat de Organizaţia Femeilor Liberale din Oradea. Episcopul greco-catolic, Virgil Bercea, s-a dus şi el în Piaţa Unirii pentru a sprijini iniţiativa şi, în plus, le-a dus participantelor bomboane de ciocolată.
Ziua luptei împotriva cancerului de sân este marcată anual, începând din 2014, la data de 1 octombrie. Scopul decretării acestei zilei este acela de a creşte gradul de conştientizare cu privire la cancerul de sân şi subliniază importanţa campaniilor de informare, a prevenţiei şi programelor de screening.
În vederea combaterii afecţiunilor oncologice, Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă două acţiuni convergente: depistarea precoce, în stadii incipiente ale afecţiunilor, curabile prin tratament specific, şi prevenţia, în scopul reducerii sau eliminării expunerii la factorii de risc: carcinogeni din mediu, stilul de viaţă, nutriţie, activitate fizică.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii, la inițiativa Societăţii Americane a Cancerului, începand cu 1985, a stabilit prin convenţie internaţională ca luna octombrie să fie Luna Internaţională a Conştientizării Cancerului Mamar. Această formă de cancer nu produce durere în fazele incipiente și nu se manifestă prin alte simptome decât în faze târzii. Cancerul de sân apare predominant la femei, cu toate că şi bărbaţii pot dezvolta, de asemenea, boala, reprezentând aproximativ 1% din cazuri (riscul ca un bărbat să dezvolte cancer mamar este de 1 la 1000).