Orădenii care au trecut vineri prin centrul oraşului, mai precis prin preajma palatului Vulturul Negru, au fost înecaţi de un praf abundent. Asta pentru că echipe de muncitori lucrau la renovarea monumentului în interior. Deşeuri rămase din renovare erau aruncate, la prânz, printr-un tub anume montat pe exteriorul clădirii, într-un recipient de colectare special.

Totuşi, nimeni nu pare a şti ce anume se întâmplă înăuntru. Biroul de presă al Primăriei Oradea a comunicat BIHOREANULUI că întreaga clădire este proprietate privată a companiei RCS&RDS, astfel că aceasta este şi responsabila lucrărilor.

Ca de obicei, însă, niciun reprezentant al companiei deţinute de Zoltan Teszari nu a putut fi contactat pentru mai multe informaţii.

Palatul Vulturul Negru a fost cumpărat în acest an de compania RCS&RDS. Potrivit unor surse neoficiale, se pare că Zoltan Teszari vrea să mute sediul companiei în clădirea din centrul oraşului.