Blonda lansată de Lotus TV şi care înnebunea bărbaţii în urmă cu câţiva ani de pe coperţile revistei FHM a intrat en-fanfare în rândul nevestelor.
Pe 4 iunie, Gilda Gheţe s-a căsătorit cu Paul Tatu, fiul unui om de afaceri braşovean, care i-a oferit nunta mult-visată: o rochie încrustată cu cristale Swarovski, o petrecere de cinci stele şi un foc de artificii pe măsură.
Mireasă de poveste
După şase ani de relaţie cu Paul Tatu, economist la firmele tatălui său, un afacerist din Braşov, orădeanca Gilda Gheţe, consacrată la Lotus TV Oradea şi în pictorialele FHM, a renunţat la statutul de domnişoară. În toamna anului trecut, pe când îşi făceau vacanţa în Hong Kong, iubitul a surprins-o cu un inel, iar Pamela Anderson a României a spus "da".
"Ştiam că mă va cere la un moment dat, dar nu mă aşteptam s-o facă atunci şi acolo, aşa departe de casă", povesteşte Gilda. De atunci, blonda stabilită în Braşov, unde urmează să-şi deschidă un salon de tip SPA, a intrat în febra pregătirii nunţii. Cununia civilă au făcut-o pe 29 aprilie, când o lume întreagă urmărea nunta prinţului William de Wales cu Kate Middleton. "Nu am vrut să fie în aceeaşi zi toate ceremoniile, pentru că ar fi fost obositor pentru orădenii care au venit până în Braşov", spune fosta "cover-girl" a FHM.
Proaspăta doamnă Tatu şi-a cumpărat rochia de la Târgul de nunţi din Bucureşti. "E de la o firmă recunoscută, de tip prinţesă. A mea are pe corset cristale Swarovski", povesteşte mireasa. Cununia religioasă a fost în stil american. Gilda a avut cinci domnişoare de onoare (foto), printre care şi sora ei, Alexandra, plus gemenele Andrada şi Laura Florincuţa, prietene şi foste colege la Lotus TV, care i-au deschis drumul spre altarul bisericii "Buna Vestire" din Braşov, după care mireasa şi-a făcut intrarea la braţul tatălui.
Petrecere de cinci stele
După ceremonia oficiată de trei preoţi, mirii şi-au tratat cei 340 de invitaţi cu o recepţie selectă la hotelul de cinci stele Aro Palace. Sala a fost decorată după pofta Gildei, având un bar sculptat în gheaţă şi aranjamente florale în formă de fluturaşi. "Îmi plac mult fluturaşii, simbolizează frumuseţe şi schimbare. Mihaela (n.r - Mihaela Bar, a cărei familie deţine două florării) s-a ocupat de aranjamente şi au ieşit superbe. Şi tortul a avut fluturaşi din zahăr", spune Gilda.
La petrecere, Doina Spătaru şi Petre Geambaşu au ridicat invitaţii de pe scaune. "Au cântat superb, melodii din toate genurile. Şi orădenii au fost la înălţime, au dansat toată noaptea şi au făcut un antren incredibil", povesteşte mireasa.
Gilda spune că meniul a fost unul tradiţional, de unde nu au lipsit sărmăluţele, iar atmosfera a fost completată de jocuri de artificii pe muzică. "A fost foarte frumos. Nu am mai văzut artificii sincronizate cu muzica", spune blonda. Cum era de aşteptat, mireasa a fost furată tot în stil românesc. Doar că "hoţii", mascaţi, au adus-o înapoi în cătuşe, iar naşii şi soţul au trebuit să găsească cheile. Distracţia s-a terminat abia la 6 dimineaţa.
"Totdeauna mi-am dorit o nuntă pentru invitaţi şi de aceea am cumpărat cele mai bune lucruri. Pe orădeni i-am cazat la Aro Palace şi duminica ne-am reunit cu toţii la prânz. A fost ca un mini-concediu pentru ei", povesteşte Gilda.
Escapadă exotică
După nuntă, Gilda a îmbrăcat din nou rochia de mireasă, însă doar pentru a face pozele "oficiale". "Ne-au permis să facem fotografiile la Castelul Peleş, deşi era luni şi, deci, era închis vizitatorilor", zice orădeanca. Soţii au uitat apoi toată agitaţia, iar marţea trecută au plecat spre Insulele Seychelles, locul unde şi-au petrecut "luna de miere" şi William cu Kate Middleton.
Proaspeţii însurăţei au închiriat pentru două săptămâni un apartament nupţial, pentru a petrece în voie pe plajele Oceanului Indian. "Mă bucur că nu m-am căsătorit mai repede. Când te măriţi trebuie să fii 100% sigură că vrei să-ţi petreci viaţa alături de bărbatul ales. Eu şi Paul suntem de şase ani împreună şi ne înţelegem ca-n prima zi", spune blonda.
Că angajamentul e unul serios o arată faptul că se gândeşte deja la un copil. "Întotdeauna mi-am dorit copii imediat după măritiş", se confesează Gilda. Aşa că în curând e posibil ca blonda desemnată de FHM una din cele mai apetisante femei din România să capete o nouă strălucire: cea de mămică. Cum altfel, decât tot sexy...
SHOW TIME
Tequila peste măsură
Deşi nunta Gildei a fost pentru prieteni un prilej de distracţie totală, nici ea nu a scăpat de nelipsita persoană care strică petrecerea, aşa-numitul spărgători de nunţi.
Motivul? Unul dintre însoţitorii gemenelor Andrada şi Laura Florincuţa a sorbit prea multe shot-uri de tequila, ajungând să se dea în spectacol şi să spargă paharele şi farfuriile de pe mese.