Experţii de la Agenţia Spaţială Europeană (ESA) au în plan instalarea unei baze pe Lună până în anul 2030, folosind tehnologia 3D. Astfel, solul selenar ar fi transformat în locuinţe pentru astronauţi, conducerea ESA sperând ca pe viitor "satul" de pe satelitul natural al Pământului să fie un înlocuitor pentru Staţia Spaţială Internaţională.

Astronauţii ar putea trăi într-un habitat imprimat 3D pe suprafaţa Lunii în mai puţin de 15 ani, conform planurilor făcute publice în cadrul unei conferinţe internaţionale dedicate acestei teme.

De altfel, ESA a testat cu succes imprimate de cărămizi din regolit (solul selenar). Savanţii au arătat că prin tehnologia 3D pot fi realizaţi 2 - 3,5 metri de material în fiecare oră, ceea ce înseamnă că o structură întreagă ar putea fi ridicată în aproximativ o săptămână.

Habitatul lunar ar putea fi construit de roboţii trimişi înaintea misiunilor cu echipaj uman. Astfel, până în 2030 ar putea fi gata "casele" astronauţilor.