Numărul cazurilor de Covid-19 detectate în Bihor este în continuă creștere, marți fiind înregistrate 23 de cazuri noi, mult mai multe față de zilele precedente. În total, sunt 103 cazuri active în județ, după cum arată datele transmise de Direcția de Sănătate Publică și Prefectură.

Noii diagnosticați au fost depistaţi după prelucrarea a 608 de teste, fapt ce indică o rată de pozitivare de 3,78%.

Numărul mare de bolnavi este cauzat de existenţa a trei focare familiale în Ineu, Tileagd şi Oradea. "Mai multe familii de romi din Ineu şi Tileagd au participat sâmbătă la o înmormântare a unei rude moarte în urma infectării cu SARS-CoV-2. Acum se fac anchete epidemiologice", a declarat pentru BIHOREANUL, şefa DSP Daniela Rahotă.

Potrivit acesteia, dintre cele 23 de persoane, 20 sunt nevaccinate, iar 3 sunt vaccinate complet.

Astfel, numărul total al cazurilor diagnosticate a ajuns în Bihor la 29.546, de la începutul pandemiei și până astăzi, dintre care 27.865 sunt cazuri declarate vindecate, iar 1.578 de persoane au decedat.

Marți dimineață, în secțiile de Anestezie-Terapie Intensivă Covid din Bihor, erau internaţi în stare gravă 7 pacienți.

Pe de altă parte, în ultimele 24 de ore, 334 de persoane au primit o doză de ser anti-Covid în judeţ, bilanţul total al dozelor administrate fiind de 261.951, iar cel al persoanelor vaccinate cu ambele doze fiind de 119.252.