Autorităţile au anunţat duminică dimineaţă că în cursul zilei de sâmbătă au fost efectuate 1.188 de teste în urma cărora au fost identificate 323 de cazuri noi de infectare cu Covid-19, din care 33 de pacienţi au fost de fapt reinfectaţi. Rata de pozitivare a testelor a fost, astfel, de 27%.

3 pacienţi decedaţi şi 27 în stare gravă

Potrivit unui comunicat al Direcţiei de Sănătate Publică şi Prefecturii Bihor, în ultimele 24 de ore numărul cazurilor active a urcat la 2.669, din care 27 de pacienţi sunt internaţi pe secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă.

Bilanţul îmbolnăvirilor înregistrate în Bihor de la începutul pandemiei a urcat la 54.288, iar cel al pacienţilor vindecaţi a ajuns la 48.943 de persoane.

În total, de la declanşare, Covid-19 a provocat în Bihor 2.616 decese, dintre care 3 s-au înregistrat în ultima zi.

Oradea a depăşit incidenţa de 6/1.000

Numărul mare de infectări, chiar dacă potrivit surselor BIHOREANULUI în majoritatea cazurilor este vorba de o simptomatologie mai puţin gravă, a crescut sensibil incidenţa îmbolnăvirilor.

Răspândirea largă a virusului a făcut ca la un total de 101 de oraşe şi comune bihorene numărul celor în care este înregistrat măcar un caz de infectare să explodeze de la 66 la 97.

Cele mai mari incidenţe se înregistrează în Ţeţchea, cu 12,16 cazuri la mia de locuitori, Abram (12,1/1000), Oşorhei (9,96/1000) şi Chişlaz (9,2/1.000).

În Oradea, unde se înregistrează 1.382 de cazuri, reprezentând aproape 52% din cele înregistrate în Bihor, rata infectării a depăşit pragul de 6/1.000, urcând în premieră pentru acest val al infectărilor la 6,15/1.000 (faţă de 5,64/1.000 sâmbătă şi 5,01/1.000 în cursul zilei de vineri).

În ultima zi în Bihor s-au vaccinat doar 379 de persoane, numărul celor vaccinaţi cu schemă completă urcând la 210.836, din care 60.673 persoane au primit şi doza Booster.

Vezi aici incidenţele în fiecare UAT din Bihor: